Prima pagină » Economic » Cum a evoluat cursul leu/euro în prima parte a ședinței interbancare de vineri

Cum a evoluat cursul leu/euro în prima parte a ședinței interbancare de vineri

Cum a evoluat cursul leu/euro în prima parte a ședinței interbancare de vineri
Cursul de schimb a urcat peste 4,53 lei/euro pe piața interbancară în prima oră a ședinței de vineri, nivel care nu a mai fost atins din prima jumătate a lunii august, pe fondul unor ordine comerciale de cumpărare de euro plasate de bănci în numele clienților companii.

Cursul de schimb a urcat peste 4,53 lei/euro pe piața interbancară în prima oră a ședinței de vineri, nivel care nu a mai fost atins din prima jumătate a lunii august, pe fondul unor ordine comerciale de cumpărare de euro plasate de bănci în numele clienților companii, potrivit Mediafax.

Paritatea a depășit încă de la deschidere nivelul de 4,5200 lei/euro pe care l-a testat în precedentele ședinței. Astfel, în primele minute euro a fost cotat la 4,5200 – 4,5230 lei, cu 0,3 – 0,4 bani peste cotațiile de joi din jurul orei 16:30, de 4,5170 – 4,5190 lei/euro.

Ulterior, ordinele de cumpărare au continuat să ridice cotațiile, iar cel mai ridicat nivel tranzacționat a fost de 4,5315 lei/euro.
În jurul orei 10:00, băncile cotau euro la 4,5315 – 4,5330 lei/euro.

„Din ce s-a văzut în prima oră, BNR nu a intervenit în piață. Rămâne de văzut ce se va întâmpla mai târziu”, a afirmat un dealer.

După prima oră a ședinței de la București, zlotul și forintul erau în stagnare în raport cu euro.

Banca Națională a României (BNR) a publicat joi un curs de referință cu 0,28 bani mai redus față de miercuri, de 4,5140 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,5168 lei/euro.

Pentru moneda americană, referința BNR a urcat însă cu 0,52 bani, de la 3,5079 lei/dolar la 3,5131 lei/dolar. În același timp, referința pentru francul elvețian a crescut de la 3,7358 lei/franc 3,7360 lei/franc.

Băncile au afișat vineri dimineață dobânzi de 4,75% – 5,25% pe an pentru depozitele cu scadența la o zi, foarte ușor peste cele de joi, de 4,59% – 5,09% pe an. Astfel, dobânzile au rămas foarte aproape de rata dobânzii de politică monetară stabilită de BNR, de 5,25% pe an.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Somnul ar putea explica de ce unii oameni îmbătrânesc mai repede decât alții
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!