Prima pagină » Magazin » VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Cine sunt concurenții care i-au impresionat pe cei 4 jurați la audițiile pe nevăzute, show-ul 2

VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2. Cine sunt concurenții care i-au impresionat pe cei 4 jurați la audițiile pe nevăzute, show-ul 2

Bătălia vocilor a continuat și în cel de-al doilea show din sezonul 2 al VOCII ROMÂNIEI, emisiune de talente difuzată de ProTV

Bătălia vocilor a continuat și în episodul cu numărul 2 al show-ului VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, difuzat la ProTV. În urma ediției de săptămâna trecută, cei patru antrenori și-au mai ocupat câteva din cele 14 locuri disponibile pe care fiecare le are în echipa sa.

Nivelul concurenților este din ce în ce mai ridicat, iar lupta dintre Loredana, Marius Moga, Smiley și Horia Brenciu devine tot mai aprigă de la o ediție la alta.

FOTO: Cristina Caraman

Seara de marțea trecută de la VOCEA ROMÂNIEI, SEZONUL 2, a fost deschisă de Cristina Caraman, colega de trupa a lui Marcel Lovin, concurent în primul sezon. Cristina a reușit să întoarcă scaunul lui Smiley, recunoscând că el era cel „vizat”. Chiar dacă nu a reușit să ocupe niciun loc într-una din cele patru echipe, rockerul de la VOCEA ROMÂNIEI a făcut senzație pe scenă, iar Loredana a ținut neapărat să-l îmbrațișeze.

FOTO: Loredana Ciobotaru

Loredana Ciobotaru a fost una dintre primele surprize ale episodului 2 al emisiunii VOCEA ROMÂNIEI, sezonul 2. Nu doar că a reușit să întoarcă toate cele patru scaune, dar a iscat o adevărată bătălie între antrenori. „Îmi place fata asta”, a spus Moga, „Cânți senzațional, arăți senzațional și vorbești foarte frumos” a mai adăugat și Smiley. După ce s-au duelat în cuvinte, Loredana a ales în cele din urmă să meargă în echipa lui Smiley. Comentariile celorlalți antrenori, dar și ale lui Pavel Bartoș nu au întâziat să apară, toți patru bătând apropouri despre această „echipa”.

FOTO: Oana Raluca Muntean

Oana Raluca Muntean a venit la VOCEA ROMÂNIEI, sezonul 2, cu emoții foarte mari, dar sigură că acest show îi va schimba viața. Visul ei prinde contur, și asta pentru că scaunul lui Marius Moga s-a întors, iar ea va merge mai departe.

FOTO: Selaru Ion

Selaru Ion a fost una din „extravaganțele” ediției din seara trecută. Cu o interpretare specială a piesei „Aisha”, acesta a reușit să întoarcă imediat scaunul lui Smiley, impresionat de prestația lui.

FOTO: MIhai Grigoraș

Mihai Grigoraș și-a încercat pentru a doua oară norocul la VOCEA ROMÂNIEI, iar de data asta a reușit să întoarcă scaunul lui Horia Brenciu.

FOTO: Fely Donose

Fely Donose a fost una din vocile care și-a lăsat amprenta la VOCEA ROMÂNIEI, episodul 2. Tânăra din Timișoara și-a dedicat întreaga viață muzicii, iar antrenorii au fost vrăjiți de ce s-a întâmplat pe scenă. Smiley și Marius au avut nevoie de doar câteva versuri pentru a-și întoarce scaunele, iar Horia nu a putut să nu apese și el pe buton. În cele din urma Fely a decis să-și continuie drumul la VOCEA ROMÂNIEI în echipa lui Marius Moga.

FOTO: Bernard Lazar

Bernard Lazar și-a asigurat un loc în echipa Loredanei în cel de-al doilea episod al emisiunii VOCEA ROMÂNIEI, sezonul 2, primind și laude din partea celorlalți trei antrenori.

FOTO: Manta Laurian

Manta Laurian, un băiat de numai 16 ani, a fost una dintre revelațiile audițiilor pe nevăzute, episodul 2, de la VOCEA ROMÂNIEI, sezonul 2. Adolescentul a reușit să întoarcă toate cele patru scaune și să îi uimească pe antrenori cu calitățile sale vocale.  „Îmi aduci aminte de mine la 16 ani, când mergeam la Mamaia” i-a spus Loredana. „De asta e frumoasă emisiunea asta. Pentru că avem parte de surprize de genul asta. Eu când am auzit vocea ta, credeam că e a unui băiat de 25 de ani cel puțin”, a mai adăugat și Smiley. Cel mai convingător a fost însă Horia Brenciu, cel care a reușit să îl ia la el în echipă.

FOTO: Cristi Nistor

Cristi Nistor face parte din categoria concurenților care au deja o istorie pe scena muzicală. Acesta a cântat alături de Simona Nae celebra piesă, „Coji de portocale”, dar a venit la VOCEA ROMÂNIEI, sezonul 2, pentru a face un nou pas în carieră. Cristi va merge în etapa „Confruntărilor” alături de Loredana. Seara s-a încheiat cu prestația

Cameliei Sterea, a cărei voce l-a convins pe Horia să o ia la el în echipă.

Un nou episod al emisiunii VOCEA ROMÂNIEI, sezonul 2, plină de noi surprize va fi difuzată în această seară la ProTv, de la ora 20.15.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ungaria ar putea primi 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...