Prima pagină » Magazin » DESCOPERIRE ULUITOARE a astronomilor: de ce este ASTA CEA MAI VALOROASĂ planetă din Univers

DESCOPERIRE ULUITOARE a astronomilor: de ce este ASTA CEA MAI VALOROASĂ planetă din Univers

DESCOPERIRE ULUITOARE a astronomilor: de ce este ASTA CEA MAI VALOROASĂ planetă din Univers

Oamenii de știință au descoperit o planetă de diamant, cu dimensiunea de două ori mai mare decât cea a Pământului, scrie Daily Mail.

Mai precis, suprafața planetei este acoperită de diamante și grafite, care strălucesc pe cer.

Numită 55 Cancri, ea cântărește de opt ori mai mult decât Terra, iar savanții cred că cel puțin o treime din greutatea planetei reprezintă diamant pur. Cu toate acestea, cercetătorii susțin că din cauza temperaturii foarte ridicate, peste 2.000 de grade Celsius, nu va avea viață lungă.

Planeta a fost văzută prima dată în 2011, ceea ce le-a permis oamenilor de știință să o analizeze. Astfel, pe 55 Cancri e nu există apă deloc, iar compoziția este formată din carbon, fier și carbură de siliciu.

David Spergel, șeful catedrei de astrofizică de la Universitatea Princeton, a declarat că această planetă nu este unică, în univers existând multe alte planete similare, care așteaptă să fie explorate.

Recomandarea video

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
O furtună solară ucigașă de acum 800 de ani, descoperită în arbori antici