Prima pagină » Știri politice » Cum a „confuzat-o” Băsescu pe Merkel. „Am greșit sala, Angela”

Cum a „confuzat-o” Băsescu pe Merkel. „Am greșit sala, Angela”

Cum a „confuzat-o
Moment amuzant la Congresul Partidului Popularilor Europeni, de la Palatul Parlamentului, după ce președintele Traian Băsescu a vrut să o conducă pe Angela Merkel să voteze, însă a greșit destinația.

Moment amuzant la Congresul Partidului Popularilor Europeni, de la Palatul Parlamentului, după ce președintele Traian Băsescu a vrut să o conducă pe Angela Merkel să voteze, însă a greșit destinația.

„Am greșit sala, Angela”, i-a spus râzând președintele Angelei Merkel, care încerca să vadă unde ar trebui să ajungă, pentru a-l vota pe președintele în exercițiu al popularilor europeni, Wilfried Martens, care candidează pentru un nou mandat.

După ce a constatat că nu a reușit să ajute cancelarul german, președintele român și-a luat rămas-bun de la invitata PDL-ului: „Ne vedem mai târziu!”, i-a strigat, în limba engleză, Băsescu lui Merkel, în timp ce încerca să își facă loc printre gărzile de corp, consilieri și jurnaliști.

Cancelarul german a fost îndrumat de alte persoane către locul de votare, care era chiar lângă intrarea din sala în care avea loc reuniunea popularilor europeni.

Momentul amuzant s-a petrecut după ce Băsescu și Merkel avuseseră o întâlnire bilaterală de aproximativ un sfert de oră la Palatul Parlamentului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi