Prima pagină » Economic » Criza dă fiori nordului Europei; companii mari își reduc estimările financiare

Criza dă fiori nordului Europei; companii mari își reduc estimările financiare

Criza dă fiori nordului Europei; companii mari își reduc estimările financiare
România este dependentă!

Criza datoriilor începe să dea fiori nordului Europei, în condițiile în care companii mari, de la Schneider la Daimler, își reduc estimările pentru acest an, Sandvik va micșora producția, iar Pernod-Ricard, BASF și ABB au avertizat că încetinirea activităților va continua, transmite Bloomberg.

„Situația economică actuală este marcată de o lipsă de siguranță și de o volatilitate în creștere. Daimler nu poate menține ținte nerealiste. Trebuie să acceptăm acest fapt”, a declarat joi, într-o conferință, directorul financiar al grupului german, Bodo Uebber.

Aproape jumătate din companiile componente ale indicelui Stoxx Europe 600 au raportat profit net trimestrial sub estimări, din cauză reducerii cheltuielilor de către populație și guverne.

Efectele crizei datoriilor declanșate în Grecia în 2099 s-au extins în Germania, cea mai mare economie europeană, unde încrederea oamenilor de afaceri a scăzut în această lună la cel mai redus nivel din ultimii doi ani și jumătate, din cauza cererii mai mici pentru exporturile țării.

„Problemele din sudul Europei se extind în centrul continentului. Datele referitoare la profituri arată o tendință descendentă. Vom vedea o creștere lentă la nivelul Europei”, a declarat Markus Steinbeis, manager de fonduri la compania Huber, Reuss & Kollegen Vermoegensverwaltung în Munchen.

Bundesbank a estimat recent că economia germană s-ar putea contracta în trimestrul patru, din cauza cererii externe insuficiente.

Condițiile macroeconomice dificile determină companiile să aplice propriile măsuri de austeritate.

Producătorul de echipamente electrice Schneider va intensifica măsurile de restructurare, iar Daimler s-a angajat să micșoreze costurile cu 2 miliarde de euro până la sfârșitul lui 2014.

Volkswagen a avertizat miercuri că presiunile asupra prețurilor s-au intensificat în Europa, iar „condițiile dificile vor continua”, potrivit directorului financiar Hans Dieter Poetsch.

Problemele nu se limitează doar la Europa. În Statele Unite, companiile nord-americane au anunțat, după 1 septembrie, planuri de eliminare a 62.600 de locuri de muncă pe plan local și în străinătate, cele mai ample astfel de măsuri de la începutul lui 2010.

Problemele economice afectează și producătorii de bunuri de consum.

Pernod-Ricard, cel mai mare producător francez de băuturi alcoolice distilate, anticipează o încetinire a creșterii anuale a vânzărilor, față de 2011, după scăderea livrărilor europene în trimestrul al treilea.

Heineken, al treilea mare producător de bere la nivel mondial, înregistrat o scădere a volumului de bere în Europa, din cauza reticenței pentru consum din Marea Britanie, Olanda și Spania.

Danone, lider mondial pe piața iaurturilor, a anunțat săptămâna trecută că operațiunile din Germania au fost „sub presiune”, iar piețele din Franța și Marea Britanie au stagnat, în trimestrul al treilea.

Între companiile care au contrazis tendința negativă a pieței sunt Unilever, care a raportat o creștere peste așteptări a veniturilor, susținută de cererea de pe piețe precum Brazilia, și Reckitt Benckiser Group, datorită creșterii vânzărilor de produse pentru îngrijirea sănătății.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie