Prima pagină » Magazin » JOHNNY DEPP și gărzile lui de corp, dați în judecată pentru AGRESIUNE

JOHNNY DEPP și gărzile lui de corp, dați în judecată pentru AGRESIUNE

JOHNNY DEPP și gărzile lui de corp, dați în judecată pentru AGRESIUNE
O femeie care susține că a fost agresată de gărzile de corp ale actorului Johnny Depp, în timpul unui concert, în decembrie 2011, sub privirile starului american, a depus plângere în justiție și a cerut să i se plătească despăgubiri, a anunțat, luni, Curtea Superioară din Los Angeles, citată de AFP.

Avocații actorului și ai celor trei companii de securitate, cu toții dați în judecată, au cerut justiției să limiteze eventualele despăgubiri la o simplă indemnizație, însă judecătorul Michael Johnson a estimat, luni, că reclamanta are dreptul să solicite plata unor despăgubiri.

„Cred că faptele expuse sunt suficiente. Indiferent dacă vor fi dovedite sau nu sau, teoria potrivit căreia ele au fost exagerate reprezintă un subiect diferit”, a explicat judecătorul în decizia sa.

Robin Eckert, în vârstă de 53 de ani, o profesoară la Universitatea California din Irvine, a cumpărat bilete pentru sectorul VIP la un concert al trupei Iggy and the Stooges, în decembrie 2011.

Ieșită din acea zonă în pauza concertului, ea susține că gărzile de corp ale actorului Johnny Depp au împiedicat-o să revină în zona VIP, după reluarea concertului, și că au tras-o în jos, până au culcat-o pe sol.

„Acest proces s-a născut dintr-o agresiune foarte dureroasă și stânjenitoare, produsă fără nicio rațiune și justificare”, a spus Robin Eckert într-un comunicat.

„Depp a văzut agresiunea, dar, deși el este șeful direct al gărzilor sale de corp, nu a făcut nimic pentru a le opri”, a adăugat ea.

Andrew Brettler, avocatul celebrului actor, a negat orice implicare a clientului său.

„Ei nu pot să dovedească nimic, cu excepția faptului că el era acolo, pasiv”, a spus Brettler, adăugând că doar doi dintre cei patru agenți de securitate implicați în acel incident lucrau pentru Johnny Depp.

Johnny Depp este considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema din generația sa, alături de George Clooney și Brad Pitt. Actor versatil și extrem de expresiv, Johnny Depp s-a simțit în largul lui atât în producțiile hollywoodiene – mai ales în franciza „Pirații din Caraibe”, „Chocolat”, „Donnie Brasco” -, dar și în producții independente, precum recentul „Jurnalul unui iubitor de rom” și, mai ales, în colaborările sale cinematografice cu regizorul Tim Burton – „Edward Mâini-de-foarfece”, „Legenda călărețului fără cap/ Sleepy Hollow”, „Corpse Bride/ Mireasa moartă”, „Alice în Țara Minunilor” și „Umbre întunecate/ Dark Shadows”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!