Prima pagină » Știri politice » AVEREA candidatului Dan Diaconescu. Ce a omis liderul PPDD să declare la depunerea candidaturii

AVEREA candidatului Dan Diaconescu. Ce a omis liderul PPDD să declare la depunerea candidaturii

E INCREDIBIL!

Averea cu care a epatat liderul PPDD în ultimii ani este mult mai mică pe hârtie. Din declarația de avere depusă la Gorj la pachet cu candidatura, nu apare nici yahtul, nici avionul, nici celebrul Rolls-Royce sau Mercedesul decapotabil cu care s-a afișat Diaconescu.

Cât despre declarației pe propria răspundere în privința colaborării cu Securitatea, Diaconescu a omis să bifeze oricare dintre variantele „am fost/nu am fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia”.

Candidatul PPDD vine în fața poporului cu nouă terenuri, trei case, cele cinci firme între care și OTV și bijuterii de 50.000 de euro. Declarația de avere și cea de interese obținute de gândul arată că averea asumată de Diaconescu se rezumă la două case de 506 metri pătrați, respectiv 301 metri pătrați, achiziționate în 2007, plus alta de 225 de metri pătrați, în sectorul 1 din București. La acestea se adaugă un spațiu comercial de 9500 de metri pătrați în sectorul 6.

La capitolul terenuri, cel mai mare e cel aferent spațiului comercial din sectorul 6, de 9345 de metri pătrați, cumpărat în 2009 împreună cu Luiza Mărgărit. Diaconescu mai are în proprietate 553 de metri pătrați în comuna Sărulești, 755 de metri pătrați la Babana, în Argeș, 500 de metri pătrați la Snagov, 92 de metri pătrați și alți 152 de metri pătrați de teren în sectorul 3, București și 506 metri pătrați în sectorul 1, plus 94 de metri pătrați și respectiv 225 de metri pătrați în același sector.

În conturi are 234.000 de euro, iar bijuteriile pe care le declară au o valoare de 50.000 de euro.

Din OTV i-au intrat în ultimii ani în conturi 12.972 lei pentru „consultanță” și 30.000 de euro sub formă de comision.

Ca acționar, mai apare în Oglinda Press SRL, Dan Diaconescu L.V. Distribution SRL, Ocran Televiziune SRL, precum și la Precizia Business Center SRL, fără a preciza însă niciun fel de dividende rezultate din aceste companii.

Diaconescu nu are datorii și nici mașini pe numele său.

În ediția de anul trecut a TOP 300 CAPITAL, Dan Diaconescu apare cu o avere estimată la 26 de milioane de euro. 17 milioane valorau, după o eveluare făciută la acea vreme, doar șase din cele nouă proprietăți imobiliare are sale declarate acum. Postul OTV, în schimb, are în parcul de mașini un Rolls-Royce, două Bentley-uri, un Mercedes decapotabil și un SUV Infinity și este proprietarul unui avion pentru două persoane, al unui elicopter și al unui yaht.

Vezi aici declarația de avere și de interese a lui Dan Diaconescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
O ȚARĂ EUROPEANĂ, LOVITĂ DE HACKERI! Datele a peste 600.000 de clienți, posibil compromise
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ce țară a interzis pariurile sportive din online? Președintele le consideră un „cancer”
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!