Prima pagină » Știri externe » Germania către România: În UE trebuie să respectăm valori ca statul de drept, separația puterilor

Germania către România: În UE trebuie să respectăm valori ca statul de drept, separația puterilor

Germania către România: În UE trebuie să respectăm valori ca statul de drept, separația puterilor
Ministrul federal de Externe al Germaniei a declarat că în cadrul UE trebuie respectate valori precum statul de drept, separarea puterilor în stat și stabilitatea socială și economică.

Ministrul federal de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, a declarat, într-un mesaj transmis joi seară, în contextul aniversării Tratatului de prietenie cu România, că în cadrul UE trebuie respectate valori precum statul de drept, separarea puterilor în stat și stabilitatea socială și economică.

El a făcut referire – într-un mesaj transmis joi seară, cu ocazia concertului de la Ateneul Român dedicat împlinirii a 20 de ani de la încheierea Tratatului de prietenie dintre cele două țări – la importanța respectării în cadrul UE a unor valori precum „libertatea de exprimare, statul de drept, separarea puterilor în stat și stabilitatea socială și economică”.

„Dialogul deschis și constructiv, una dintre valorile comune ale Europei, constituie o caracteristică deosebită a acestui parteneriat. În cadrul Uniunii Europene ne angajăm cu toții, împreună, pentru valori precum libertatea de exprimare, statul de drept, separarea puterilor în stat și stabilitatea socială și economică”, a spus Westerwelle.

De asemenea, ministrul german a arătat că „nivelul fără precedent de astăzi al conexiunilor culturale, economice și politice se datorează și Tratatului de prietenie și va crește de la an la an”.

„Germania și România sunt în mod tradițional unite de legături strânse – tocmai datorită minorității germane din România. Cele două state au convenit prin Tratatul de prietenie cooperarea în plan politic, economic și cultural, acesta reprezentând, împreună cu Constituția României, fundamentul statutului juridic al minorității germane din România. Guvernul federal este foarte recunoscător pentru protecția exemplară de care se bucură minoritatea germană în România”, a mai afirmat ministrul de la Berlin.

Prezent la eveniment, ministrul român de Externe, Titus Corlățean, a apreciat și el tradiția cooperării dintre cele două țări și a punctat că, „în ultimii ani, Republica Federală Germania a devenit cel mai important partener comercial al țării noastre”.

„Investițiile realizate de firme germane în economia românească au creat peste 250 mii de locuri de muncă și au adus prosperitate economică pentru cetățenii României. Republica Federală Germania ne este un partener privilegiat și în cadrul Uniunii Europene, împărtășim poziții similare care vizează consolidarea și a rolului UE ca actor global. De asemenea, cooperăm strâns pentru concretizarea unor proiecte importante în format regional”, a spus Corlățean.

La concertul aniversar organizat la Ateneu de MAE și Ambasada Germaniei au mai fost prezenți ambasadorul Andreas von Mettenheim, secretarul de stat în Ministerul federal de interne, Christoph Bergner, care este și copreședintele Comisiei mixte guvernamentale româno-germane pentru probleme ale etnicilor germani din România, precum și președintele Parlamentului landului Bavaria, Barbara Stamm.

Potrivit MAE român, Corlățean a avut discuții cu cei doi oficiali din Germania în care s-a pus accent „pe aderarea României la spațiul Schengen și cooperarea între autorități pentru sprijinirea minorității germane din România și a comunității române din Germania”.

Tratatul dintre România și R.F. Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa a fost semnat la 21 aprilie 1992.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi