Prima pagină » Știri » Secretarul de stat Nicolae Căbulea, demis din MAI

Secretarul de stat Nicolae Căbulea, demis din MAI

Șeful Departamentului de Siguranță și Ordine Publică din Ministerul de Interne, secretarul de stat Nicolae Căbulea a fost demis din funcție, a anunțat astăzi ministrul de Interne Mircea Dușa

Șeful Departamentului de Siguranță și Ordine Publică din Ministerul de Interne, secretarul de stat Nicolae Căbulea a fost demis din funcție, a anunțat astăzi ministrul de Interne Mircea Dușa.

Căbulea este pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului General, pentru abuz în serviciu, în dosarul privind listele electorale de la referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu.

În locul lui Nicolae Căbulea va fi numit generalul Anghel Andreescu, care a mai deținut această funcție în perioada 2005-2009. De-a lungul carierei, Andreescu a fost șef al Jandarmeriei și al SPP.

Nicolae Căbulea a fost propus în funcție de PNL. Procurorii au deschis dosarul după ce MAI a trimis o evidență a listelor electorale la solicitarea Curții Constituționale, apoi, a doua zi dimineață, MAI a trimis o nouă comunicare către CCR, în care spunea că nu își asumă evidențele respective.

În dosar mai sunt învinuiți fostul ministru al Administrației, Victor Paul Dobre, și șeful Direcției de Evidență a Persoanei din MAI, Constantin Manoloiu.

Judecătorii ceruseră evidențele oficiale, folosite pentru stabilirea listelor electorale permanente folosite de autorități la referendum. Pentru că pragul de participare nu a fost atins, iar referendumul urma să fie invalidat, USL a contestat corectitudinea listelor electorale, susținând că de fapt pe ele se află mult mai puține persoane, ceea ce ar fi scăzut pragul de participare necesar pentru validarea referendumului de demitere a lui Băsescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, Polonia și Ungaria, în dispută cu Pfizer pentru miliarde de euro din contractele de vaccinuri anti-COVID
Digi24
Un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și a transmis totul live pe Telegram
Cancan.ro
Armin Nicoară, adevărul despre divorțul de Claudia Puican: 'M-a luat prin surprindere'
Prosport.ro
Daniela Crudu, apariție hot în jacuzzi. Cum arată acum asistenta TV care l-a scos din minți pe Gigi Becali când era iubita lui Mihai Costea
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
Mediafax
Uniunea Europeană speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor lui Viktor Orban
Click
Noelia, tânăra de 25 de ani care a ales eutanasia, a plecat „în pace”. Dorința sfâșietoare de pe patul de spital
Digi24
Decizie fără precedent în SUA. Ce urmează să apară pe bancnotele americane începând din luna iunie
Cancan.ro
Vortex polar. Începând de mâine, ninge 8 zile la rând în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele afectate
Ce se întâmplă doctore
Alt divorț neașteptat în showbiz! Vedeta care s-a despărțit în mare secret! Au împreună doi copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Șoferii trebuie să prezinte, de acum, un nou document pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
Descopera.ro
Care țară are cel mai mult petrol din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
De ce social media te face să crezi că ceilalți au vieți mai reușite?