Prima pagină » Știri » 26.640 de alocații pentru susținerea familiei, suspendate din cauza absențelor școlare

26.640 de alocații pentru susținerea familiei, suspendate din cauza absențelor școlare

26.640 de alocații pentru susținerea familiei, suspendate din cauza absențelor școlare
Peste 26.000 de alocații pentru susținerea familiei au fost suspendate în anul școlar trecut din cauza absențelor școlare ale copiilor, iar pentru alte 27.972 de familii a fost diminuat acest drept, precizează Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială într-un răspuns solicitat de MEDIAFAX.

Peste 26.000 de alocații pentru susținerea familiei au fost suspendate în anul școlar trecut din cauza absențelor școlare ale copiilor, iar pentru alte 27.972 de familii a fost diminuat acest drept, precizează Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială într-un răspuns solicitat de MEDIAFAX.

Potrivit Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), la nivel național se acordă 278.346 de alocații pentru susținerea familiei.

Potrivit legislației în vigoare, acordarea acestui drept este condiționată de prezența copiilor la școală, absenteismul nemotivat putând duce la diminuarea sau chiar suspendarea acestei prestații sociale.

În răspunsul transmis agenției MEDIAFAX se arată că, în anul școlar trecut, 26.640 de alocații suspendate, 12.141 fiind suspendate în semestrul I și 14.499 în semestrul al II-lea.

De asemenea, în anul școlar 2011 – 2012, au fost diminuate alte 27.972 de astfel de alocații, 13.050 în primul semestru și 14.922 în semestrul al doilea.

Potrivit prevederilor Legii 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, acest drept poate fi diminuat sau suspendat în cazul în care copiii absentează nemotivat de la școală.

Astfel, articolul 28 din lege prevede că în cazul în care se constată absențe nemotivate pe parcursul unui semestru școlar, cuantumul alocației se diminuează proporțional cu numărul absentelor, respectiv cu câte 20 la sută pentru fiecare copil care înregistrează un număr de maximum zece absențe și cu câte 50 la sută pentru un număr de maximum 20 de absențe.

În astfel de cazuri, diminuarea se aplică începând cu luna următoare celei în care s-a constatat neîndeplinirea condiției și se menține timp de trei luni.

Potrivit articolului 29 din aceeași lege, plata alocației se suspendă în luna următoare celei în care se constată că un copil din familia beneficiară are peste 20 de absențe nemotivate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anchetă la Gorj după avortul unei adolescente violate în mod repetat de tatăl ei / Medicul ginecolog, dus la audieri
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminatele Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, din partea postului Antena 1, pentru cele 10 săptămâni la Asia Express
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
Cine sunt primele calificate în semifinalele Turneului Campioanelor. Cum arată situația în grupe
Click
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Digi24
Prima reacţie a jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la Cotroceni
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Ce se întâmplă doctore
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi