Prima pagină » Știri » Achizițiile publice ar putea fi supuse unor obligații ecologice

Achizițiile publice ar putea fi supuse unor obligații ecologice

Achizițiile publice, care reprezintă aproape o cincime din PIB-ul României, ar putea fi suspuse unor obligații privind protecția mediului și dezvoltarea durabilă, printr-o Lege a Achizițiilor Publice Ecologice (APE), aflată în discuții la Ministerul Mediului și Pădurilor (MMP).

APE acoperă domenii precum achiziția de clădiri și echipamente eficiente energetic, hârtie reciclată, echipamente ușor de reciclat, mijloace de transport nepoluante, alimente ecologice pentru cantine, energie electrică din surse regenerabile, sisteme de răcire și încălzire ecologice etc.

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, Asociația „Salvați Dunărea și Delta” și Agenția de Monitorizare a Presei (AMP) au inițiat Parteneriatul pentru dezvoltare durabilă și Comunitateadurabila.ro în vederea adoptării unei Legi a Achizițiilor Publice Ecologice (verzi). Un astfel de proiect, prin care s-ar impune alegerea produselor verzi în achizițiile publice, a fost elaborat de ONG-uri și Ministerul Mediului, în prezent fiind consultați alți factori interesați – autoritățile, producătorii, societatea civilă.

Astfel, s-a constituit la minister un Consiliu pentru achiziții publice ecologice, prezidat de ministrul Mediului Rovana Plumb și din care mai fac parte, printre alții, consilierul premierului Dante Stein și Costel Popa de la Ecopolis, care să coordoneze toate aceste consultări pentru definitivarea proiectului, a anunțat vineri secretarul general al MMP Mircea Popa, în cadrul conferinței „Achiziții verzi pentru dezvoltare durabilă”, organizată de Comunitateadurabila.ro în Capitală.

La întâlnire a participat și Dan Lucian Vlădescu, președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), care a pledat pentru completarea legislației pentru achiziții verzi cu componente de ordin economic și social.

„Trebuie să încercăm să creăm niște mecanisme paralele prin care această lege să aibă beneficii pe mai multe domenii. (…) Oamenii nu sunt atât de atenți la chestiunea de mediu, sunt mai atenți la problemele legate de economie, la factorul social”, a arătat Vlădescu, adăugând că ar trebui consultat Ministerul Economiei pentru crearea unor centre de producție, care ar asigura și locuri de muncă, pentru aceste achiziții verzi. „De ce nu facem aici becuri ecologice?”, a spus Vlădescu, arătând că, de multe ori în achiziția produselor ecologice, se pune problema rentabilității, mai ales dacă acestea trebuie aduse de la distanță, și atunci se consumă carburant.

Potrivit lui Costel Popa, în consiliul constituit la nivelul Ministerului Mediului vor fi discutate, pe lângă proiectul de lege, și un plan național de acțiune privind achizițiile verzi, alături de aspecte ca dezvoltarea instituțională, cercetarea și parteneriatele care s-ar putea încheia cu țări mai evoluate din acest punct de vedere ca Olanda și Suedia.

Potrivit unui raport elaborat de Comunitateadurabila.ro, în statele UE se cheltuiesc anual 2,3 trilioane de euro pentru achiziții de bunuri și servicii din bani publici, iar Comisia Europeană a stabilit ca țintă pentru 2010 ca jumătate dintre aceste achiziții să fie ecologice. Ținta nu a fost atinsă la nivelul UE, unde proporția achizițiilor publice ecologice (APE) a atins 38 la sută, însă unele țări – Olanda, Belgia, Danemarca și Suedia au atins și chiar au depășit procentul propus.

Datele obținute de Comunitateadurabila.ro prin sondaj de la 17 instituții și autorități publice, în cadrul unei analize realizate pentru CE în perioada 2009 – 2010, arată că în România s-a folosit cel puțin un criteriu APE în cazul a 26 la sută din valoarea contractelor.

ONG-urile propun ca autoritățile publice să crească de la an la an cu câte o zecime procentul reprezentant de achizițiile verzi din totalul valorii achizițiilor publice, de la minim zece la sută pentru 2013, la minim 40 la sută în 2016.

Societatea civilă mai arată că, în România, aproape 20 la sută din PIB se cheltuiește pe achiziții publice, mai mult decât media în UE, care este de 16 la sută, administrația publică românească având așadar o putere de cumpărare considerabilă, ce poate fi folosită pentru a alege bunuri și servicii care protejează mediul și contribuie la o dezvoltare durabilă.

În cadrul Parteneriatului pentru dezvoltare durabilă, ONG-urile implicate au făcut și o simulare pentru a determina ce economie s-ar realiza dacă în toate proiectele POSDRU s-ar folosi numai hârtie reciclată, rezultatul fiind 21 de milioane de euro, sumă cu care ar putea fi implementate prin șapte proiecte de reconversie profesională și integrare în muncă a unui număr semnificativ de persoane dezavantajate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!