Prima pagină » Economic » Anul în care centralele solare din România vor depăși puterea centralei nucleare de la Cernavodă

Anul în care centralele solare din România vor depăși puterea centralei nucleare de la Cernavodă

Anul în care centralele solare din România vor depăși puterea centralei nucleare de la Cernavodă
Puterea instalată în panouri fotovoltaice ar putea ajunge în 2016 la 1.500 MW, cu aproape 100 MW peste puterea instalată a celor două reactoare nucleare funcționale ale centralei de la Cernavodă

Puterea instalată în panouri fotovoltaice ar putea ajunge în 2016 la 1.500 MW, cu aproape 100 MW peste puterea instalată a celor două reactoare nucleare funcționale ale centralei de la Cernavodă, potrivit Mediafax.

Potrivit estimărilor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, la finele acestui an puterea instalată în panouri solare va fi de 50-100 MW, anul viitor capacitatea acestora ar putea ajunge la 500-1.000 MW, pentru ca în 2016 să atingă nivelul de 1.500 MW, a declarat luni într-o conferință de presă Zoltan Nagy, directorul departamentului de eficiență energetică din ANRE.

Fiecare din cele două reactoare nucleare de la Cernavodă are o putere de circa 700 MW. Statul încearcă de șase ani să construiască ale două unități nucleare, dar nu găsește investitori, după ce companiile care în 2007 au intrat în acest proiect au renunțat la el la finele anului 2010, din cauza incertitudinilor privind investiția.

Costul instalatării unui MW în panouri solare a scăzut în ultimii doi ani de la 3,5 milioane euro la 1,5 milioane euro, astfel că investițiile pentru construcția celor 1.500 MW ar ajunge la 2,2 miliarde euro. Comparativ, pentru construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 investiția estimată de Guvern este 4 miliarde de euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră Română. În vizor, directorul general al instituției
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Fugarul a fost prins! Poliția a făcut anunțul!
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Nicușor Dan: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
Click
Satul inedit unde poți primi o casă gratis. Care este singură cerință a proprietarilor: „Nu avem alte condiții”
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Vedeta din România care a șocat pe toată lumea când a postat asta! E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Sisteme fotovoltaice industriale: cum reduc companiile costurile cu energia electrică (P)