Prima pagină » Știri » CJ Suceava: CC a constatat costuri exagerat de mari ale studiilor de fezabilitate comandate de Flutur

CJ Suceava: CC a constatat costuri exagerat de mari ale studiilor de fezabilitate comandate de Flutur

CJ Suceava: CC a constatat costuri exagerat de mari ale studiilor de fezabilitate comandate de Flutur
CJ Suceava și-a exprimat, marți, preocuparea față de rezultatele verificărilor Curții de Conturi a României privind activitatea acestei instituții în ultimii ani și arată că s-au evidențiat costuri exagerat de mari ale studiilor de fezabilitate comandate și mai ales că acestea nu s-au concretizat.

CJ Suceava și-a exprimat, marți, preocuparea față de rezultatele verificărilor Curții de Conturi a României privind activitatea acestei instituții în ultimii ani și arată că s-au evidențiat costuri exagerat de mari ale studiilor de fezabilitate comandate și mai ales că acestea nu s-au concretizat.

Potrivit unui comunicat al CJ Suceava, raportul Curții de Conturi arată cum au fost risipiți milioane de lei din banii publici și că în Suceava au fost făcute studii de fezabilitate de 1,7 milioane de lei, care ulterior au fost abandonate în sertare.

Sursa citată menționează că în ceea ce privește eficiența utilizării fondurilor publice, urmare auditului au fost identificate studii de fezabilitate aferente unor obiective de investiții pentru care nu s-a continuat realizarea acestora, fiind comandate, realizate și achitate furnizorilor în perioada 2009-2010 un număr de cinci proiecte în valoare 1.751.519 lei.

De asemenea, s-a constatat că pentru perioada 2007 au fost comandate, realizate și achitate 13 studii de fezabilitate în sumă de 319.141 lei pentru care nu s-a reușit obținerea finanțării.

„Din analiza sumelor cheltuite pentru aceste studii de fezabilitate, se constată că pentru un număr de cinci proiecte s-a cheltuit din mandatul președintelui Flutur de cinci ori mai mult față de cheltuiala efectuată pentru cele 13 proiecte din mandatul 2004 – 2008”, se arată în comunicatul CJ Suceava.

Consiliul Județean și-a exprimat preocuparea față de acest raport al Camerei de Conturi Suceava, având în vedere costurile exagerat de mari ale studiilor de fezabilitate, dar și că nici măcar un singur proiect dintre cele cinci comandate în mandatul lui Gheorghe Flutur nu a fost finalizat.

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, fost președinte al CJ Suceava, a declarat, luni seară, că rezultatele verificărilor Curții de Conturi a României privind activitatea CJ Suceava în mandatul său fac referire la studii de fezabilitate realizate înainte să preia el mandatul.

Într-o declarație de presă, Gheorghe Flutur a arătat că, după alegerile din luna iunie, majoritatea USL din Senat a solicitat Curții de Conturi verificări la doar două consilii județene, conduse de președinți PDL, Suceava și Dâmbovița.

El menționează că în ceea ce privește verificările de la Suceava, întocmirea de studii de fezabiliate fără acoperire și fără finalitate, reprezintă o practică PSD.

„Studiile de fezabilitate la care se face referire în raportul Curții de Conturi au fost contractate de predecesorul meu, președinte al PSD Suceava la acel moment. În ce mă privește, am făcut eforturi uriașe pentru a obține fonduri în vederea finanțării proiectelor pentru care s-au întocmit studiile de fezabilitate, reușind să obțin bani pentru majoritatea dintre ele”, a precizat Flutur.

El consideră că actuala conducere a Consiliului Județean Suceava trebuie să se implice pentru derularea în continuare a proiectelor și investițiilor în județ, inclusiv pentru a utiliza studiile de fezabilitate pe care chiar ei le-au comandat și să găsească surse de finanțare.

În ceea ce privește sporurile sau indemnizațiile obținute de salariații Consiliului Județean, Gheorghe Flutur a precizat că acestea au fost acordate ca urmare a unor hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile și adaugă că și în această perioadă salariații continuă să-și apere drepturile în instanță.

„În județul Suceava s-au derulat foarte multe proiecte în timpul mandatului meu însemnând un volum mare de muncă prin care am reușit să atragem fonduri așa cum nu s-a mai reușit în niciun mandat. Nu doresc să comentez aprecierile care sunt făcute pe marginea acestui raport al Curții de Conturi, aprecieri și comentarii făcute acum în plină campanie electorală”, a mai spus Gheorghe Flutur.

În raportul Curții de Conturi prezentat Senatului se arată că au fost identificate studii de fezabilitate în valoare de peste 1,7 milioane de lei pentru un muzeu și patru drumuri județene realizate și achitate în perioada 2009-2010, investiții care nu au mai început sau nu au continuat, dar și studii de fezabilitate din 2007, în valoare de 319,000 de lei, pentru 13 drumuri județene, studii care nu au fost folosite pentru că nu s-au găsit fonduri necesare derulării investițiilor.

Totodată, se arată că au fost făcute plăți nelegale în sumă de peste 1,8 milioane de lei reprezentând indemnizații de dispozitiv de 25 la sută pentru angajații CJ Suceava și instituțiilor din subordine, dar și prin stabilirea eronată a salariului angajatului ce efectua controlul financiar preventiv la Camera Agricolă Suceava.

Mai mult, au fost constatate nereguli în ceea ce privește cheltuielile cu bunurile și serviciile, dar și nerespectarea prevederilor privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Copreședintele ARD Vasile Blaga a declarat, luni, în legătură cu raportul Curții de Conturi în care sunt semnalate nereguli la Consiliile Județene Suceava și Dâmbovița, că cei în cauză vor da explicații, iar Curtea de Conturi ar trebui să facă astfel de audituri în fiecare județ din România.

Milioane de lei cheltuiți fără bază legală pentru studii de fezabilitate, sporuri de „penibilitate” și prime de sărbători, apartamente închiriate în străinătate, sponsorizări pentru cluburi de fotbal și biserci au fost constatate de Curtea de Conturi la nivelul a șase administrații locale.

Curtea de Conturi a înaintat conducerii Senatului un raport privind controalele făcute la nivelul a șase administrații locale în județele Suceava și Dâmbovița și în municipiile Deva, Craiova, Ploiești, Hațeg.

Inspectorii de conturi au verificat modul de cheltuire a banilor publici în 2011, la solicitarea Senatului, majoritatea autorităților locale vizate fiind conduse în acel moment de reprezentanți ai PDL.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Racheta secretă rusă care a dinamitat acordul nuclear cu SUA
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Doliu în presa din România! A murit Anca Pandea
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor
Mediafax
Teama de îmbătrânire ar putea accelera procesul biologic al înaintării în vârstă, arată un studiu
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford