Prima pagină » Economic » Infograficul zilei: Care a fost meniul românilor timp de 20 de ani

Infograficul zilei: Care a fost meniul românilor timp de 20 de ani

Consumul mediu anual de persoană de carne de porc, de fructe, de legume și de ulei al românilor a crescut între anii 1990 - 2010. În aceeași perioadă de timp s-a consumat mai puțină carne de pasăre, mai puține ouă și mai puțin zahăr, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Consumul mediu anual de persoană de carne de porc, de fructe, de legume și de ulei al românilor a crescut între anii 1990 – 2010. În aceeași perioadă de timp s-a consumat mai puțină carne de pasăre, mai puține ouă și mai puțin zahăr, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

În urmă cu doi ani, românii mâncau mai multă carne de porc decât de pasăre. Astfel, consumul mediu de carne de porc de persoană a fost cu 14,2 kilograme mai mare decât cel de carne de pasăre, mai exact de 31,4 kilograme pe an.

De asemenea, în 1990, un român consuma, în medie, cu 6,3 kilograme de carne de porc mai puțin decât în anul 2010, dar consuma aceeași cantitate de carne de pasăre. Cel mai mic consum anual de carne de porc pe locuitor a fost înregistrat în anul 2001(19,3 kilograme), iar cea mai mare cantitate din acest produs a fost mâncată în anul 2008 (33 de kilograme).

Anul în care s-a consumat cea mai redusă cantitate de carne de pasăre a fost 1994. La acea vreme un român mânca, în medie, 11,4 kilograme de carne de pasăre pe an. La polul opus se află consumul mediu anual înregistrat în anul 2009, de 21,5 kilograme de persoană, potrivit datelor INS.

În 2010, românii preferau  berea în comparație cu vinul și consumau o cantitate de patru ori mai mare din acest sortiment. Dacă în urmă cu 22 de ani un român consuma, în medie, 43,5 litri de bere pe an, 20 de ani mai târziu acesta consuma 76,8 litri de bere anual.

Pe de altă parte, cantitatea de vin băută în 1990 și în 2010 a fost aceeași. În perioada 1990 – 2010, cea mai mare cantitate de vin a fost consumată în anul 1997, mai exact 32,3 litri pe an de locuitor, în timp ce în anul 2005 s-a băut cea mai redusă cantitate de vin.

Tot în urmă cu doi ani, un român mânca, în medie, 63,3 kilograme de fructe și de produse din fructe și 147,1 kilograme de legume și de produse realizate din legume. Dacă în urmă cu 22 de ani o persoană consuma 59,5 kilograme de fructe și produse din fructe și 110,8 kilograme de legume și de produse din legume pe an, în 2010, aceasta consuma cu 3,8 kilograme de fructe, respectiv cu 36,3 kilograme de legume mai mult.

Și consumul mediu anual de cartofi pe locuitor a crescut în perioada 1990 – 2010, ajungând de la 59,4 kilograme la 98,2 kilograme. Românii au mâncat cea mai mare cantitate de cartofi în anul 2008, atunci consumul mediu pe locuitor ajungând la 99,5 kilograme, potrivit datelor INS.

O situație diferită s-a înregistrat în cazul consumului de zahăr și de produse din zahăr, acesta scăzând de-a lungul timpului și ajungând de la 27,3 kilograme de persoană, în 1991, la 22,1 kilograme de persoană, în 2010. Cea mai mare cantitate de zahăr a fost consumată în România în anul 2006, mai exact 29 de kilograme de locuitor.

În anul 2010, românii mâncau 239 ouă pe an, mai puțin decât în urmă cu 22 de ani când fiecare locuitor consuma, în medie, 246 de ouă anual. Cel mai mic număr de ouă mâncate de un român pe an s-a înregistrat în anul 1997, în timp ce în 2004 s-a consumat cel mai mare număr de ouă, mai exact 289 de persoană anual.

De asemenea, dacă în urmă cu 22 de ani se consuma, în medie, pe an 11,5 kilograme (greutate brută) de ulei de persoană, în anul 2010 s-a înregistrat o creștere ușoară a consumului, acesta ajungând la 11,9 kilograme de persoană, cu 4,5 kilograme mai mult decât în 1994 când românii au folosit cea mai redusă cantitate de ulei de persoană. Cea mai mare cantitate de ulei folosită a fost înregistrată în anul 2009, atunci când o persoană utiliza, în medie, 12,9 kilograme din acest produs.

Meniul românilor în perioada 1990 – 2010

Click pentru a mări

Infografic: gândul.info (date INS)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...