GALERIE FOTO. Cum va arăta Teatrul Național din București în care se investesc 65 milioane de euro

Publicat: 26/11/2012, 17:48
Actualizat: 29/07/2014, 20:14

Sală de spectacole în aer liber, sub forma unei arene, cafenele, galerii de artă, săli de expoziții și de evenimente. La toate acestea vor avea acces toți cei care începând cu anul 2014 vor trece pragul Teatrului Național din București, aflat de doi ani într-un amplu proces de renovare cu fonduri în valoare de 65 milioane de euro

Lucrările demarate în anul 2010 se vor încheia în anul 2014, când Teatrul va arăta complet diferit atât la exterior, cât și în interior. Premierul Victor Ponta a vizitat astăzi șantierul deschis la Teatrul Național din București, pentru a verifica stadiul de avansare al lucrărilor de renovare ale instituției. Alături de el s-au aflat ministul Culturii Puiu Hașotti, directorul Teatrului Național Ion Caramitru și arhitectul Romeo Belea, cel care se ocupă de acest prioiect.

În urma renovărilor, întreg parterul va fi un spațiu public deschis, cu multiple intrări prin toate laturile clădirii. Aici vor fi deschise cafenele și galerii de artă, iar accesul oamenilor va fi permis zilnic, în intervalul 10.00-23.00. Tot la parter va fi deschis și un centru de informații, lucrările în acest sector fiind deja finalizate.

În ceea ce privește numărul de săli, acesta va crește de la trei, câte existau până acum, la șase, una dintre ele urmând să fie amplasată chiar pe acoperișul clădirii.

Sala în aer liber va avea forma unei arene, cu 300 de locuri, și va găzdui spectacole în anotimpurile calde. În imediata apropiere se vor afla cabinele actorilor, precum și un teren de sport dedicat, de asemenea, artiștilor. Tot pe acoperiș va fi deschisă și o cafenea, cu priveliște spre Piața Universității. Pentru cei nostalgici, arhitecul Romeo Belea a precizat că Lăptăria lui Enache își va continua activitatea.

În Sala Mică și foaierul acestuia, cu intrări dinspre Strada Tudor Arghezi și Bulevardul Ferdinand, lucrările au fost deja finalizate. Potrivit declarațiilor lui Ion Caramitru, sala va găzdui în mod special spectacolele experimentale, unde își vor exersa talentele noua generație de actori, regizori și scenografi. Din acest motiv, pereții acesteia, precum și cele 250 de scaune, sunt de fapt structuri mobile a căror așezare va putea fi modificată în funcție de cerințele spectacolelor.

Finalizată este și Sala Media, aflată la parter. Încăperea are pereții capitonați. Mai multe proiectoare și ecrane au fost deja montate. Deși va avea o capacitate de 200 de locuri, în această sală nu vor fi jucate piese de teatru, ci vor avea loc concerte sau conferințe. În foaierul acestei săli va funcționa spațiul expozițional denumit „Galeria TNB”.

După modificările efectuate, în Sala Mare numărul de locuri va fi redus la 900, de la 1150. Se dorește astfel revenirea la atmosfera intimă a sălilor de spectacol din Italia secolului al VI-lea. „Era destul de greu ca într-o sală de peste 1000 de locuri să mai existe spectacole de dramă”, a precizat arhitectul. De asemenea, loja oficială va fi și ea micșorată, însă vor exista alte trei rânduri de loji destinate spectatorilor. În același timp, cele trei cortine de fier ale scenei (din spatele, stânga și dreapta scenei) vor fi mobile, astfel ca decorul să poată fi modificat cu ușurință.

Din foaierul Sălii Mari se va face accesul și către Sala Pictură. Aflată la etajul 2 al Corpului A, aceasta va înlocui fostul Atelier de Pictură, al cărui număr de locuri a fost redus la 286. Și aici spațiul va putea fi configurat diferit prin glisarea și îndepărtarea unui anumit număr de scaune și modificarea poziției scenei.

Cea din urmă, Sala Atelier, va număra 300 de locuri și, față de vechea structură, va avea și un balcon de la care spectacolul va putea fi urmărit.

În ceea ce privește exteriorul Teatrului Național, arhitectul Romeo Belea a precizat că, dincolo de modificarea fațadei, și spațiul din fața instituției va căpăta un nou aspect. Astfel, întreaga parcare va fi transformată în spațiu verde, accesul urmând să fie permis doar mașinilor de intervenție (Poliție, Pompieri, Ambulanță). În plus, ansamblul monumental „Caragialiana – Căruța cu paiațe” va fi mutat din fața instituției, a precizat Caramitru.

Totodată, directorul Teatrului Național s-a arătat foarte mulțumit de evoluția lucrărilor și a arătat că se așteaptă ca numărul de spectatori să crească cu peste 100%.

Premierul Victor Ponta a a declarat că este impresionat de întregul proiect: „Va fi unul dintre cele mai moderne instituții de acest gen din Europa. Vreau să îi felicit pe toți cei care muncesc aici. (…) Iată că există un lucru cu care România se poate mândri.”

Proiectului de renovare a Teatrului Național i-au fost alocate fonduri în valoare de 65 milioane de euro, din care 50% reprezintă un credit acordat Guvernului României de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Cealaltă jumătate din sumă este asigurată prin bugetul de stat.

Potrivit ministrului Culturii, renovarea Teatrului Național din București face parte dintr-un complex de proiecte de acest fel ce includ și alte instituții culturale, printre care: Opera Națională București, Teatrul Național de Operetă „Ion Dacian”, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Național „George Enescu” și Palatul Culturii din Iași.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total!...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil, în Vrancea! Șoferul a decedat
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
Vacanța perfectă e în acest oraș. Cea mai bună destinație de mers pe jos
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO