Prima pagină » Știri » ARD: Modificarea Legii audiovizualului – un frumos cadou de Crăciun al USL pentru Voiculescu

ARD: Modificarea Legii audiovizualului – un frumos cadou de Crăciun al USL pentru Voiculescu

ARD: Modificarea Legii audiovizualului - un frumos cadou de Crăciun al USL pentru Voiculescu
BREAKING NEWS

Purtătorul de cuvânt al ARD, Traian Ungureanu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că ordonanța de urgență care modifică Legea audiovizualului „este un foarte frumos cadou de Crăciun pentru domnul Dan Voiculescu” și o lege prin care USL „își plătește datoriile” față de acesta.

Traian Ungureanu a fost întrebat într-o conferință de presă cum comentează ordonanța de urgență care modifică Legea audiovizualului, el arătând că această ordonanță reprezintă „încă un pas în proiectul USL de subordonare a statului român”.

Potrivit lui Traian Ungureanu prin această ordonanță este „anihilată” CNA deoarece de acum înainte sancțiunile și amenzile nu vor mai avea efect imediat, ci vor trebui să aștepte o decizie a unei instanțe judecătorești.

„Asta înseamnă că televiziunile, mai ales televiziunile de propagandă ale USL conduse de trustul Intact, își vor putea să joace țonțoroiu și să facă ce vor, să încerce orice insultă le mai trece prin cap, fără să se teamă de sancțiuni, pentru că o instanță se poate pronunța în luni și ani de zile de la începerea unei cauze. Ordonanța este un foarte frumos cadou de Crăciun pentru domnul Dan Voiculescu”, a susținut Traian Ungureanu.

El a arătat că ordonanța „zdrobește cea mai vagă încercare de legislație antitrust din România”.

„Mai pe românește spus, ordonanța abrogă limite de prezență pe piață ale unui trus media, așadar domnul Voiculescu ar putea să-și păstreze buchetul rău mirositor de televiziuni pe care îl are, ceea ce n-ar fi putut face în condițiile vechii legi. Și dacă domnia sa dorește poate să-l și tripleze. Deci, e vorba de o lege prin care USL își plătește datoriile față de propagandistul lor șef Dan Voiculescu”, a adăugat Ungureanu.

Guvernul a modificat legislația audiovizualului stabilind, printre altele, prin ordonanță de urgență, ca prețurile oferite de intermediari, respectiv agențiile de publicitate, clienților care doresc spații publicitare să fie confirmate în mod obligatoriu și în prealabil cu radiodifuzorii.

Sumele aferente vor fi plătite direct de către beneficiarul publicității către radiodifuzor, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

El a arătat că ordonanța vizează „combaterea corupției și a sistemelor subterane” de achiziționare a spațiului media prin practici netransparente și anticoncurențiale.

Zaharescu a adăugat că a doua categorie de schimbări vizează protecția interesului consumatorilor prin instituirea unor reglementări clare și obiective privind accesul la programele de televiziune în condiții de calitate.

„În acest sens, ordonanța menționează stoparea practicii furnizorilor de servicii de a efectua modificări în mod unilateral în grilele de programe fără a informa în timp consumatorii. Ordonanța stabilește ca serviciile de programe să fie ordonate în grilele distribuitorilor în funcție de cota de audiență, măsurată și certificată de un organism independent”, a spus Zaharescu.

Potrivit sursei citate, ordonanța transpune în legislația națională dispoziții ale reglementărilor europene privind procedura transparentă de determinare a posturilor de televiziune ce fac parte din categoria „must carry”. Astfel, distribuitorii de servicii sunt obligați să asigure aceeași calitate a semnalului, retransmis prin rețeaua lor pentru toate serviciile de programe.

Alte schimbări vizează modificarea criteriilor de stabilire a serviciilor de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice, acestea fiind programele de știri, analiză și dezbateri politice sau economice.

Totodată, a arătat oficialul guvernamental, se modifică Legea audiovizualului în sensul că introducerea în instanța judecătorească a contestației privind deciziile de sancționare emise de CNA suspendă efectele acestor decizii.

Ordonanța stabilește, de asemenea, cerințele pentru dobândirea calității de membru al Consiliului Național al Audiovizualului, similar celor reglementate pentru toate celelalte autorități de reglementare și supraveghere din România.

Astfel, candidații trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiții: să fie cetățeni români cu domiciliul în România, să dispună de reputație, cunoștințe teoretice și experiență profesională „adecvată naturii, extinderii și complexității activității CNA” și cu o vechime de cel puțin 5 ani în domeniul audiovizualului, să nu fie soți, rude ori afini până la gradul al III-lea, inclusiv cu președintele României, președinții Camerelor Parlamentului sau membrii Guvernului, să nu aibă cazier fiscal sau judiciar.

„Persoanele numite, potrivit legii, de către Parlament în funcția de membru al CNA își păstrează această calitate, condițiile de numire și începerea mandatului rămânând supuse reglementărilor în materie în vigoare la data numirii”, a spus Zaharescu.

Întrebat de jurnaliști de ce proiectul de ordonanță de urgență nu a fost dezbătut public înainte să fie aprobat de Guvern, purtătorul de cuvânt a declarat că nu are un răspuns în acest sens.

Întrebat, de asemenea, dacă ordonanța prevede și sancțiuni, oficialul guvernamental a răspuns negativ, spunând că, probabil, în Legea audiovizualului sunt prevăzute și astfel de sancțiuni.

Răsvan Popescu, președintele CNA, a declarat, marți, că Ordonanța adoptată de Guvern pentru modificarea Legii audiovizualului ține cont de unele observații făcute de CNA, existând însă și aspecte asupra cărora se mai poate reflecta atunci când Ordonanța va fi dezbătută în Parlament.

Răsvan Popescu a spus că, pentru moment, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) nu a primit documentul final de la Guvern, precizând că vorbește sub rezerva a ceea ce știe până în prezent.

„Cred că sunt și aspecte asupra cărora se mai poate reflecta, se pot aduce eventual amendamente în momentul dezbaterii Ordonanței în Parlament, probabil în luna ianuarie sau februarie. Unul dintre acestea este cel privind suspendarea de drept a sancțiunilor CNA ce vor fi atacate în viitor în justiție până la o sentință definitivă”, a spus Răsvan Popescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
Harta centurilor rutiere așteptate în România. Unde se construiesc cele mai spectaculoase variante ocolitoare
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Click
Patru zodii vor triumfa, începând cu data de 13 aprilie. Acești nativi vor avea noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Obiceiurile alimentare contează mai mult decât am crede pentru adolescenți