Prima pagină » Știri externe » Epidemia care a cuprins Grecia. „Se dezvoltă rapid la Atena. Va deveni o povară uriașă”

Epidemia care a cuprins Grecia. „Se dezvoltă rapid la Atena. Va deveni o povară uriașă”

Epidemia care a cuprins Grecia.
Autoritățile se declară neputincioase

Numărul de infecții cu virusul HIV a crescut de zeci de ori în Grecia, în special în rândul consumatorilor de droguri, avertizează autoritățile medicale de la Atena, scrie Agerpres, citând Associated Press. Această creștere vine în contextul crizei financiare din Grecia, țară care a tăiat drastic finanțările din sectorul medical și programele de tratament și reabilitare pentru consumatorii de droguri.

Între 2008 și 2010, în Grecia se înregistrau între 10 și 14 noi infecții cu HIV/an în rândul consumatorilor de droguri. Anul trecut, însă, numărul de cazuri noi se situa la 206, iar anul acesta, până în luna octombrie, au fost înregistrate 487 de cazuri noi. Astfel, în primele zece luni ale lui 2012, existau 1.049 de greci seropozitivi.

„Fără îndoială, avem de a face cu o epidemie mare, care se dezvoltă rapid la Atena”, a declarat profesorul Angelos Hatzakis de la Universitatea de epidemiologie și medicină preventivă din Atena.

Directorul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), Marc Sprenger, susține că unul dintre motivele acestei creșteri alarmante este criza financiară, deoarece „există mai multe persoane vulnerabile, marginalizate”, care utilizează drogurile. În plus, aceste persoane apelează la droguri mai ieftine și le injectează în loc să le fumeze, pentru a obține efectul maxim dintr-o cantitate mai mică, au declarat oficialii ECDC. „Suntem foarte îngrijorați. Dacă nu acordăm atenție acestui lucru, va deveni în viitor o povară uriașă”, a mai spus Sprenger.

AP scrie că, pentru a reducele efectele crizei financiare, Grecia a impus tăierea cheltuielilor și creșterea taxelor, iar aceste măsuri au afectat inclusiv spitalele. Unitățile medicale raportează lipsa materialelor de bază, în timp ce organizațiile de caritate ce se ocupă de consumatorii de droguri și persoanele infestate cu HIV se luptă de asemenea să găsească fonduri.

Una dintre principalele metode de prevenire a răspândirii virusului ce provoacă SIDA în rândul consumatorilor de droguri este distribuirea gratuită de ace sterilizate, au declarat oficialii, însă este nevoie de mai multe fonduri pentru a acoperi nevoia. „Costul de prevenire a infecției cu HIV este semnificativ mai mic decât cel de tratare a celor care au devenit infestați”, remarcă Sprenger.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Sâmbăta Morților 2026. Ce se dă de pomană de Moșii de toamnă?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!