Prima pagină » Știri » PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea până în 16 decembrie

PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea până în 16 decembrie

PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea până în 16 decembrie
Vremea va fi rece în următoarele două săptămâni, cu temperaturi maxime spre zero grade în majoritatea regiunilor și ninsori slabe, potrivit prognozei pentru intervalul 3-16 decembrie, dată publicității luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Vremea va fi rece în următoarele două săptămâni, cu temperaturi maxime spre zero grade în majoritatea regiunilor și ninsori slabe, potrivit prognozei pentru intervalul 3-16 decembrie, dată publicității luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În Banat, până în 7 decembrie, temperatura aerului va fi în scădere, de la valori maxime în jur de 4 grade, până la valori, în medie, de 1…2 grade, vremea devenind rece pentru această perioadă. Începând din 8 decembrie, se va înregistra o ușoară creștere spre valori maxime medii în jur de 3 grade până în ultimele două zile ale intervalului, când se va înregistra o nouă scădere. Temperaturile minime vor scădea până în data de 7 decembrie, la valori medii în jur de -4 grade, apoi variațiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta. Vor fi precipitații în general slabe, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu probabilitate mai mare până în 6 decembrie și după 8 decembrie, se arată în prognoză.

Meteorologii anticipează aproximativ aceeași vreme și în Crișana, unde temperaturile maxime se vor situa sub mediile climatologice ale perioadei și vor fi în scădere ușoară până în data de 7 decembrie, când se vor situa, în medie, în jurul valorii de 0 grade. Începând din 8 decembrie, se va înregistra o ușoară creștere spre valori maxime medii în jur de 2 grade până în ultimele două zile ale intervalului, când vor scădea din nou. Temperaturile minime vor scădea până în data de 8 decembrie, la valori medii în jur de -6 grade, apoi variațiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta.
Vor fi precipitații, în general, slabe, mai ales sub formă ninsoare, cu probabilitate mai mare până în 6 decembrie și după 8 decembrie.

Și în Transilvania, vremea se va răci până în 7 decembrie, când maximele termice vor deveni ușor negative și se vor situa, în medie, în jurul valorii de -2 grade. După 8 decembrie, temperaturile maxime se vor menține în continuare negative, la valori medii de -2…-1. Temperaturile nocturne vor fi în scădere în prima jumătate a intervalului până la valori medii în jur de -8 grade, apoi variațiile vor fi nesemnificative. În zonele depresionare, se vor înregistra valori minime în jur de -10 grade. Temporar va ninge slab, cu probabilitate mai mare până în 5 decembrie și după 8 decembrie.

În Maramureș, vremea va fi rece pentru începutul lunii decembrie. Temperatura aerului va fi în scădere până în 8 decembrie, când valorile maxime medii vor deveni negative la valori de -2…-1, iar cele minime se vor situa în jurul valorii de -6 grade. Până la sfârșitul intervalului, regimul termic nu va avea variații semnificative, o ușoară scădere urmând să se înregistreze după data de 14 decembrie. Temporar, va ninge slab, cu o probabilitate mai mare în 5 decembrie și după data de 8 decembrie.

Pentru Moldova, meteorologii anticipează ninsori slabe doar în 5 și 6 decembrie. În restul intervalului, probabilitatea de precipitații, sub formă de ninsoare, va fi redusă. Temperatura aerului va fi în scădere ușoară și treptată. Maximele termice vor fi la începutul intervalului, în medie, de 2…4 grade, iar după data de 12 decembrie, vor deveni ușor negative și se vor situa în jurul valorii de -2 grade. Temperaturile minime, ușor pozitive la începutul intervalului, vor deveni negative după data de 5 decembrie și vor fi, în medie, de -6…-4 grade.

În Dobrogea, vremea va fi mai caldă decât în restul țării și nu va ninge. Astfel, până în 6 decembrie, vor exista ușoare fluctuații ale temperaturii aerului, dar valorile se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei. Temperaturile maxime mai pot atinge 10…11 grade, iar cele minime vor fi între 2 și 6 grade. Începând din 7 decembrie, vremea se va răci, apropiindu-se de normalul termic al perioadei. Vor fi, în medie, maxime de 4-6 grade și minime ușor negative, în jur de -1 grad. În zilele 5 și 6 decembrie va ploua, iar după 9 decembrie va crește probabilitatea de precipitații sub formă de ploaie și lapoviță.

În Muntenia, temperatura aerului va fi în scădere ușoară și treptată, valorile termice apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. În timpul zilei, la începutul intervalului, maximele vor fi, în medie, de 4-6 grade, iar după 11 decembrie se vor situa în jurul valorii de 2 grade. Temperaturile din cursul nopților, ușor pozitive la începutul intervalului, vor deveni negative după data de 5 decembrie și vor fi, în medie, de -4…-2 grade. În 5 și 6 decembrie se vor semnala precipitații slabe, mixte, iar probabilitatea de precipitații mixte va crește după 8 decembrie.

În Oltenia, temperatura aerului va fi în scădere ușoară și treptată. Temperaturile maxime vor fi la începutul intervalului, în medie, de 4…6 grade, iar după 14 decembrie se vor apropia de 0 grade. Temperaturile minime vor coborî sub pragul înghețului încă de la începutul intervalului și vor fi, în medie, de -5…-3 grade. În 5 decembrie, sunt așteptate precipitații mixte, iar după 8 decembrie, temporar, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

La munte, temperatura aerului va fi în scădere ușoară până în 7 decembrie, apoi variațiile vor fi nesemnificative. Valorile maxime vor fi, în medie, de -6…-4 grade, iar cele minime, de -12…-8 grade.
Temporar, va ninge, cu precădere în zilele de 3 și 5 decembrie și după 8 decembrie.

Prognoza este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!