Prima pagină » Știri » AVERTIZARE de ninsori și vânt puternic în toată țara

AVERTIZARE de ninsori și vânt puternic în toată țara

AVERTIZARE de ninsori și vânt puternic în toată țara
Meteorologii au avertizat că începând de miercuri dimineață și până joi seara va ninge în toate județele și se va depune strat de zăpadă îndeosebi în sud-vestul, centrul, nordul țării și în zona de munte, iar în regiunile estice și la munte va fi vânt puternic.

Meteorologii au avertizat că începând de miercuri dimineață și până joi seara va ninge în toate județele și se va depune strat de zăpadă îndeosebi în sud-vestul, centrul, nordul țării și în zona de munte, iar în regiunile estice și la munte va fi vânt puternic. 

Potrivit avertizării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, miercuri vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă în sud-vestul, centrul, nordul țării și în zona de munte.

În Moldova, Muntenia și Dobrogea vor fi ploi, care în noaptea de miercuri spre joi se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

Joi, 6 decembrie, va ninge în special în Moldova și în zona Carpaților Orientali.

Totodată, vântul va prezenta intensificări mai ales în regiunile estice și la munte, cu viteze ce vor depăși local 60 de kilometri pe oră.

Avertizarea este valabilă în toată țara, de miercuri, ora 6.00, până joi la ora 18.00.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
AEI: Prețul la gaze pentru populație ar putea scădea cu până la 23%, pentru non-casnici, să crească cu 25%, după aplicarea noii scheme de la 1 aprilie
Digi24
Moscova cere direct anularea deciziei NATO de la summitul din București. Ce înseamnă acest lucru
Cancan.ro
Cel mai cunoscut primar din România și-a terorizat fosta soție: 'A oferit 50.000 de euro ca să-mi facă felul'
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Confesiunile războinicului care conduce un grup de români în prima linie în Ucraina. „Lasă sechele, nu voi mai fi niciodată un civil normal”
Mediafax
UE oferă un salariu de aproape 6.800 de euro și un post permanent. Ce este concursul AD5
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Operațiunea „Conserva”. Cum a mascat propaganda Kremlinului dispariția lui Putin
Cancan.ro
E oficial! Cătălin Măruță a dat LOVITURA. A semnat noul contract, după ce a fost dat afară de Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Mircea Radu, fostul prezentator de la „Din dragoste”? E complet transformat la 56 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Controalele cu radarul pistol scot la iveală mai mult decât depășirea vitezei legale. Ce au găsit polițiștii în trafic
Descopera.ro
Descoperire ȘOC într-o peșteră din România
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care animal are mai multe oase decât o balenă albastră?