Prima pagină » Știri externe » Topul celor mai puternici oameni din lume. Cine este în spatele lui Barack Obama

Topul celor mai puternici oameni din lume. Cine este în spatele lui Barack Obama

Topul celor mai puternici oameni din lume. Cine este în spatele lui Barack Obama
Președintele american Barack Obama este cel mai puternic om din lume, în topul realizat anul acesta de revista Forbes, fiind secondat de cancelarul german Angela Merkel, pe locul al doilea, și de președintele rus Vladimir Putin, pe locul al treilea, informează AFP.

Președintele american Barack Obama este cel mai puternic om din lume, în topul realizat anul acesta de revista Forbes, fiind secondat de cancelarul german Angela Merkel, pe locul al doilea, și de președintele rus Vladimir Putin, pe locul al treilea, informează AFP.

Obama, în vârstă de 51 de ani, este secondat de cancelarul german Angela Merkel, în vârstă de 58 de ani, „coloana vertebrală a Uniunii Europene, care poartă viitorul euro pe umerii săi”, potrivit editorilor Forbes.

Președintele rus Vladimir Putin se află pe locul al treilea, urmat de Bill Gates, cofondatorul Microsoft, Papa Benedict al XVI-lea, Ben Bernanke, președintele Băncii Centrale Americane (FED), pe locurile al patrulea, al cincilea, respectiv al șaselea în acest top anual.

Obama, subliniază Forbes, a câștigat „în mod decisiv” alegerile prezidențiale americane și are la dispoziție patru ani pentru a-și concretiza programul. Chiar dacă trebuie să facă față „unor provocări majore”, „rămâne fără drept de discuție liderul lumii libere”.

Președintele francez François Hollande, în vârstă de 58 de ani, s-a situat pe locul al 14-lea. Editorii Forbes subliniază că l-a învins pe Nicolas Sarkozy în luna mai, însă, de atunci, „primul președinte socialist din ultimele două decenii și-a văzut cota de popularitate scăzând cu 36%”.

Franțuzoaica Christine Lagarde, în vârstă de 56 de ani, director general al FMI, s-a situat pe locul al 38-lea.

Cel mai tânăr din acest top care include 71 de persoane rămâne Mark Zuckerberg, în vârstă de 28 de ani, patronul rețelei de socializare Facebook, car a coborât de pe locul al 9-lea (2011) pe al 25-lea, după experimentul listării la bursă a companiei, care i-a provocat pierderi de peste 3 miliarde de dolari.

Alți europeni incluși în acest top sunt Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene (locul 8), premierul britanic David Cameron (10), premierul italian Mario Monti (29), Bernard Arnault, patronul grupului de produse de lux LVMH (56).

Topul 10 este completat de regele Arabiei Saudite, Abdullah bin Abdul Aziz al Saud, pe locul al șaptelea, și de Xi Jinping, secretarul general al Partidului Comunist Chinez, pe locul al 9-lea.

Topul 20 este completat, în ordine, de Carlos Slim Helu (președinte onorific America Movil) și familia (11), Sonia Gandhi, președintele Congresului Național Indian, Li Keqiang, vicepremierul Chinei, François Hollande, președintele Franței, Warren Buffett, CEO Berkshire Hathaway, Michael Bloomberg, primarul orașului New York, Michael Duke, CEO Wal-Mart, Dilma Rousseff, președintele Braziliei, Manmohan Singh, premierul Indiei, Sergey Brin, cofondator Google, la egalitate cu Larry Page, CEO Google.

Patru factori au fost luați în considerare în realizarea acestui top, a precizat Forbes: numărul de persoane asupra cărora aceste personalități își exercită puterea, resursele financiare pe care le controlează, dacă au influență în mai mult de o sferă și modul în care își exercită puterea.

De exemplu, Putin, subliniază editorii Forbes, „a câștigat putere pentru că își arată în mod frecvent forța – așa cum face când îi trimite la închisoare pe cei care manifestă împotriva lui”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Rod Stewart se retrage. Când va avea ultimul concert?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!