Prima pagină » Știri politice » Negocierile la INFORMALĂ, show pentru popor la OFICIALĂ – ce spectacol se pregătește pentru „consultările” de la Cotroceni

Negocierile la INFORMALĂ, show pentru popor la OFICIALĂ – ce spectacol se pregătește pentru „consultările” de la Cotroceni

Negocierile la INFORMALĂ, show pentru popor la OFICIALĂ - ce spectacol se pregătește pentru
Invitat de președintele Traian Băsescu din greșeală, ca lider de partid, la consultările de mâine de la Cotroceni, Dan Diaconescu vine la discuțiile despre nominalizarea viitorului prim-ministru să facă show.

Partidele care au intrat în Parlament vin luni, la ora 10, la Cotroceni, la negocierile legate de nominalizarea premierului. Majoritatea celor prezenți merg pe varianta Victor Ponta premier (propunere susținută de USL, UDMR și grupul minorităților). PDL n-are nicio variantă, deși MRU promite că „va spune ceva” la întâlnire, în timp ce PP-DD este decis să facă primul show politic de după alegeri. După informala de miercuri, liderul PNL, Crin Antonescu, a anunțat că nu va fi prezent la oficială.

DD Show la Cotroceni

Invitat de președintele Traian Băsescu din greșeală, ca lider de partid, la consultările de mâine de la Cotroceni, și retras apoi de pe listă, Dan Diaconescu va veni până la urmă la discuțiile despre nominalizarea viitorului prim-ministru să facă show. Una e poziția PPDD pe care președintele în scripte al partidului a explicat-o pentru gândul și cu totul alta intenția declarată a lui Dan Diaconescu în legătură cu mizele politice ale momentului.

Simona Man, președintele oficial al PPDD, spune că partidul său va merge mâine pe mâna majorității USL care să își asume guvernarea, parlamentarii PPDD urmând să nu i se opună lui Victor Ponta nici la votul din plen, de la care se vor abține. În traducere, PPDD ar face, indirect, jocul lui Ponta. Dan Diaconescu de cealaltă parte jură că partidul din care nu mai demisionează i se va opune ferm lui Ponta, inclusiv la vot și are alte două variante de premier.

Programate pentru luni la ora 10.00, simultan cu toate partidele, consultările de la Palatul Cotroceni se anunță a fi mai mult o formalitate. La varianta desemnării lui Victor Ponta, asumată de majoritatea de 67% a USL, s-au raliat oficial după alegeri și parlamentarii minorităților naționale și cei ai UDMR. Singurii care se vor opune la votul în parlament vor fi aleșii PDL, PNȚCD și ai Forței Civice, fără a avansa însă o propunere proprie de prim-ministru.

„O chestiune protocolară”

Formula de 50 de invitați chemați simultan la consultări de Traian Băsescu a fost folosită de Crin Antonescu din start pentru a-și anunța neparticiparea. După întâlnirea secretă de miercuri cu Traian Băsescu a lui Crin Antonescu și Victor Ponta, consultările în sine au încetat să mai fie o mare miză în USL. Ca dovadă, cu o zi înainte, în USL stabilirea delegaților pentru discuțiile cu președintele nu era o prioritate, singura certitudine fiind participarea lui Victor Ponta.

Cu sau fără liderul PNL, căruia îi revenea de regulă rolul de a avansa oficial numele lui Ponta, pentru ca acesta să evite autopropunerea, varianta USL rămâne singura care va veni din partea partidelor.

„Este doar o formalitate. Avem o majoritate, toate lucrurile sunt clare, e o chestiune protocolară. Nici nu cred că ne va întreba pe fiecare ce propune când e invitată toată lumea. O să fie în linii mari același guvern. Probabil că vineri va fi și învestirea”, a estimat pentru gândul liderul celor 18 reprezentanți ai minorităților, Varujan Pambuccian, care spune că va merge însoțit de „cine mai este prin București”.

UDMR merge cu Ponta

Numele lui Ponta va fi rostit de liderii UDMR ca propunere de prim-ministru, chiar dacă nu vor fi cooptați la guvernare, au susținut pentru gândul surse politice din interiorul formațiunii. Maghiarii nu sunt dispuși să intre în excecutiv decât cu un portofoliu de ministru, nu doar la nivel de secretari de stat ori șefi de agenții. Or, până acum, discuțiile cu USL nu au inclus și propuneri concrete în acest sens. În aceste condiții, în interiorul UDMR se vorbește tot mai serios despre varianta „opoziției constructive”, într-o relație apropiată cu Victor Ponta. Concret, opoziția constructivă ar însemna acces la resursele bugetare și disponibilitatea de a sări în barca PSD la guvernare într-un viitor apropiat.

„La Cotroceni mergem cu un singur mesaj: cei care au câștigat alegerile au tot dreptul să vină cu propunerea pentru funcția de premier și să formeze Guvernul. Asta e situația, avem nevoie de stabilitate, de coerență în ceea ce privește abordările economice și fiscale și avem nevoie de o opoziție constructivă, indiferent cine și câți vor sta în opoziție”, și-a anunțat opțiunea Kelemen Hunor.

Din start, pronosticul său, merge de altfel spre nominalizarea lui Ponta: „După câte știu eu, asta va fi soluția corectă”, a spus Kelemen. La discuțiile cu Băsescu, liderul UDMR va fi însoțit de fostul ministru Laszlo Borbely, secretarul general Kovacs Peter, președintele CRU, Rozalia Biro și Borbely Csaba, președintele aleșilor locali.

PPDD joacă la două capete

Ceva mai voalat, aceeași susținere vine și din partea președintelui PPDD. „Având în vedere scorul obținut de USL la alegerile din 9 decembrie, cu siguranță vor avea prioritate și îi lăsăm să își asume până la capăt guvernarea. Acest lucru îl vom spune și mâine, la consultări”, a explicat pentru gândul Simona Man, președintele de drept al PPDD.

Deși s-ar poziționa oficial în opoziție, la votul din parlament, spune Man, PPDD nu va vota împotriva unui guvern Ponta II, ci se va abține. „Dacă se va pune în discuție nominalizarea lui Victor Ponta, parlamentarii PPDD se vor abține de la votul în parlament”, a declarat liderul PPDD care va apărea la prima sa întâlnire cu ceilalți lideri de partid, în tandem cu Dan Diaconescu.

În schimb, Dan Diaconescu, liderul de fapt al partidului, spune că susținerea se va decide pe loc. Caz în care poziția la consultări a partidului se anunță diametral opusă.

„În niciun caz nu susținem guvernul. Toți cei 64 de parlamentari ai PPDD (PPDD are în realitate 68 de parlamentari, n.red) vor vota împotrivă”, a declarat pentru gândul patronul OTV.

Mai mult, dacă vor fi întrebați de premier, Diaconescu spune că are doi ași în mânecă: „Propunerile sunt Tudor Barbu și Diana Voiculescu”. Primul este liderul de grup al senatorilor PPDD, a doua vicepreședintele partidului, ambii făcând parte din delegația pentru consultări, alături de Robert-Liviu Neagu, viitorul lider al deputaților PPDD. Prezentată oficial la Brașov drept „adevărata președintă a PPDD”, Man nu a mai avut loc pe lista scurtă a lui DD.

Singura certitudine este că patronul OTV se va afla în delegația PPDD, chiar dacă invitația oficială la consultări i-a ajuns inițial din greșeală. „Eu nu m-am supărat nicio secundă. Am primit invitația amândoi, inclusiv pe mail, dar nu m-a deranjat”, a spus Simona Man.

Fosta ARD face act de prezență

De partea cealaltă, opoziția va faace mai mult act de prezență. PDL se va prezenta la Cotroceni în formula Vasile Blaga – Anca Boagiu – Cezar Preda – Mihai Stănișoară – Gheorghe Flutur, pentru a anunța că nu va vota guvernul USL, dar că nici nu înaintează vreo propunere de premier.

Singurul care susține că va veni cu o alternativă de prim-ministru este lidrerul Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, fără a dori însă să precizeze dacă nominalizarea va fi lansată mâine, la consultări sau după, ca variantă pur formală. „Ce vom propune, vom propune acolo, nu înainte”, a explicat MRU, care va merge la consultări însoțit de prim-vicepreședintele Adrian Iurașcu, de secretarul general Ștefan Pirpiliu, de deputatul Dan Cristian Popescu și de Smaranda Vornicu, vicepreședinte al Forței Civice.

Poziția fostei ARD în viitorul parlament este însă una șubredă. Fără UDMR și PPDD, opoziția nu ar avea decât 80 de aleși din 588.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”