Semnificația Crăciunului pe glob. Cele mai frumoase tradiții

Crăciunul este celebrat ca dată a nașterii lui Iisus, iar de-a lungul secolelor a devenit o sărbătoare a familiei, marcată de obiceiuri precum colindele, împodobitul bradului și darurile Moșului, mult așteptate de copiii din întreaga lume.

Primii creștini nu celebrau nașterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerând că aceasta a avut loc în luna septembrie, odată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic).

În anul 264, Saturnaliile au căzut pe 25 decembrie și împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti”, festivalul nașterii invincibilului Soare.

NEWS ALERT SURSE | Vicepreședintele USR Dâmbovița Alexandru Munteanu a fost reținut de DIICOT în dosarul încălcării embargoului impus Belarusului de către UE

02:34

FLASH NEWS În ziua în care i-a eșuat Guvernul propus, Bolojan dă semnale că ar negocia pentru formarea unui nou Guvern: „Românii nu au nevoie de orgolii și de fraze sforăitoare”. „A fost un test al limitelor, asta este capacitatea noastră”

00:45

În anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data nașterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

În 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează nașterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie „zi sfântă” într-o săptămână de șapte zile și a introdus Paștele cu dată variabilă.

Cu toate acestea, cele mai multe țări nu au acceptat Crăciunul ca sărbătoare legală decât din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie), în imediata apropiere a solstițiului de iarnă: în Franța până în anul 1564, în Rusia până în vremea țarului Petru cel Mare, iar în Țările Române până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.

Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri de Crăciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis că muzica este nepotrivită pentru o zi solemnă cum este Crăciunul a fost Oliver Cromwell, care, în secolul al XVII-lea, a interzis colindele.

Cel mai vechi cântec creștin de Crăciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparține lui Ritson și datează din 1410.

În 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anunțat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii sale s-a stricat și nu poate fi reparată la timp pentru slujba de Crăciun. Foarte trist din această pricină, el s-a apucat să scrie trei piese care să poată fi cântate de cor și acompaniate la chitară. Una dintre ele era „Silent Night, Holy Night”, care în prezent este cântată în peste 180 de limbi străine de milioane de persoane.

Colindatul este unul dintre obiceiurile de Crăciun care se păstrează cel mai bine și în satele românești. Pe lângă mesajul mistic, multe obiceiuri practicate în această zi sunt legate de cultul fertilității și de atragerea binelui asupra gospodăriilor.

În unele sate se păstrează și un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în fața colindătorilor boabe de grâu și de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, că vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânța pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

În satele de pe Valea Mureșului, Crăciunul este încă legat de anumite credințe populare care se păstrează și în prezent, iar obiceiul de a oferi daruri își are originile într-o legendă pe care numai bătrânii o mai cunosc.

În satul Harpia, dacă primul care intră în casă de Crăciun este un bărbat, oamenii cred că este un semn de bunăstare și sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii țin masa întinsă toată noaptea.

O altă poveste despre Crăciun, mai puțin cunoscută, spune că, în secolul al VII-lea, călugării foloseau forma triunghiulară a bradului pentru a descrie Sfânta Treime. În jurul anului 1500, oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis și au atârnat în el mere roșii, simbol al păcatului originar. În secolul al XVI-lea, însă, familiile creștine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe și dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obișnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creștinătății.

Reprezentările lui Moș Crăciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel că între imaginea acestuia în vechea cultură populară – de frate mai bogat și mai inimos al lui Moș Ajun – și imaginea contemporană – de personaj iubit de copii – există mari diferențe.

Tradițiile contemporane despre „sfântul” Crăciun, despre Moșul „darnic și bun”, „încărcat cu daruri multe” sunt printre puținele influențe livrești pătrunse în cultura populară de la vest la est și de la oraș la sat.

Din vechime se știe că Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile nașterii, i-a cerut adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este sărac, el a refuzat-o, dar i-a îndrumat pașii spre fratele lui mai mic și mai bogat, Moș Crăciun. În unele legende populare și colinde, Moș Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui său. În cultura populară românească, Crăciun apare ca personaj cu trăsături ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii și zeii din basme, dar are și calități tipic umane. El este bătrân (are o barbă lungă) și bogat (de vreme ce are turme și dare de mână).

Pe de altă parte, ideea de spiriduși de Crăciun vine din credința străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiridușii au fost iubiți și urâți, pentru că, deși uneori se purtau cu bunăvoință, puteau foarte ușor să se transforme în ființe răutăcioase și nesuferite, atunci când nu erau tratați cum se cuvine. Percepția cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioși, fie drăguți. În Evul Mediu, în loc să ofere daruri, spiridușii mai degrabă așteptau să le primească. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiridușii au devenit prieteni ai lui Moș Crăciun.

Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius și Rydberg, au combinat cele două trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduși puțin răutăcioși, dar buni prieteni și ajutoare de nădejde ale lui MoșCrăciun. Unii spun că sunt 13 spiriduși, alții sunt convinși că este vorba de nouă, alții – de șase. Într-o vreme se credea că Moș Crăciun și spiridușii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea „A Visit From St. Nicholas” (cunoscută și ca „The Night Before Christmas”), în care el l-a descris pe Moș Crăciun ca pe un spiriduș bătrân și blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii și urmărind călătoria Moșului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul Nord, locuiește bătrânul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, așa că toți ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale.

În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul național de radio finlandez, a declarat că Moșul locuiește pe un munte în Laponia. Astăzi pare aproape sigur însă că Moș Crăciun și cei 11 spiriduși ai lui stau bine ascunși undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de granița cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduși, este paznicul credincios al satului lui Moș Crăciun.

Cum reușește acesta să se miște atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moș Crăciun și spiridușii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăștiat peste fiecare ren cu puțin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii.

Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducătorul celorlalți opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer și Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului și de atunci este strălucitor și roșu.

Pe teritoriul românesc, Crăciunul este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinilor, printre care se numără și Paștele și Rusaliile.

În tradiția populară se spune că Fecioara Maria trebuia să-l nască pe fiul lui Dumnezeu și umbla, însoțită de Iosif, din casă în casă, rugând oamenii să-i ofere adăpost. Ajunsă la casa bătrânilor Crăciun și Crăciunoaie, aceștia nu o primesc pentru a nu le „spurca” locuința prin nașterea unui copil conceput din greșeală. Ajunsă la capătul puterilor, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nașterii. Crăciunoaia a auzit-o și i s-a făcut milă, astfel încât a ajutat-o în rol de moașă. Crăciun a aflat, s-a supărat și i-a tăiat bătrânei mâinile, apoi, de frică, a fugit de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit și l-a dus să spele copilul. Maria i-a zis să încerce apa și când a băgat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc. În altă variantă a poveștii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei și acestea cresc la loc.

În ajunul Crăciunului, copiii merg cu colindul și cu Steaua, pentru a vesti nașterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului și Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând „Steaua sus răsare” și „Bună dimineața la Moș Ajun!” și alte cântece, și sunt răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și bani.

În ceea ce privește obiceiurile culinare, creștinii români obișnuiesc să țină post timp de 40 de zile înainte deCrăciun, acesta încheindu-se în seara de Crăciun. Un moment gastronomic important care precedă Crăciunul este ziua de Ignat (20 decembrie), când se taie porcul și se prepară mâncăruri specifice, precum cârnații, chișcă, tobă, răcituri, sarmalele, caltaboș, care, alături de tradiționalul cozonac, vor sta pe masa de Crăciun.