Prima pagină » Știri » Paznicii de la spitale, obligați să dea o declarație că nu primesc „atenții” de la vizitatori

Paznicii de la spitale, obligați să dea o declarație că nu primesc „atenții” de la vizitatori

Paznicii de la spitale, obligați să dea o declarație că nu primesc
Pacienții internați în spitalele publice pot fi vizitați zilnic între anumite ore, iar persoanele care asigură serviciul de pază vor da o declarație prin care se angajează să nu primească niciun fel de "atenții" pentru a permite accesul în afara programului de vizitare.

Pacienții internați în spitalele publice pot fi vizitați zilnic între anumite ore, iar persoanele care asigură serviciul de pază vor da o declarație prin care se angajează să nu primească niciun fel de „atenții” pentru a permite accesul în afara programului de vizitare.

Prevederile sunt cuprinse în Ordinul privind reglementarea programului de vizite al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice emis în 17 decembrie de ministrul Sănătății, publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit actului normativ, programul de vizită al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice este de luni până vineri, între orele 15.00 și 20.00, precum și sâmbăta și duminica, între orele 10.00 și 20.00.

Managerii unităților sanitare au obligația să afișeze programul de vizite la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil și accesibil vizitatorilor”, se arată în Ordinul ministrului Sănătății.

Totodată, prin actul normativ a fost interzisă unităților sanitare perceperea de taxe pentru vizitarea pacienților.

Persoanele care asigură paza unităților sanitare vor da o declarație prin care se angajează să respecte programul de vizite și să nu primească niciun fel de „atenții” pentru a permite accesul în afara acestui program.

„În cazul încălcării acestor prevederi se vor aplica sancțiuni administrative, până la desfacerea contractului de muncă pentru persoana care se face vinovată sau încetarea contractului cu firma de prestări de servicii de pază”, potrivit Ordinului ministrului Sănătății.

Totodată, Ordinul prevede că un pacient internat într-un salon cu mai mult de trei paturi poate fi vizitat de maximum trei persoane.

De asemenea, în salon pot fi simultan vizitatori pentru cel mult doi pacienți.

Unitățile sanitare pot dispune ca durata vizitei să fie limitată la 60 de minute, pentru a da posibilitatea vizitei și celorlalți pacienți internați în același salon, dacă există solicitări în acest sens.

Pacienții din secțiile sau compartimentele de terapie intensivă pot fi vizitați zilnic doar de membrii familiei, respectiv părinți, copii, surori sau frați. La acești pacienți pot intra cel mult două persoane, care trebuie să respecte procedurile interne ale secției.

Secțiile sau compartimentele de terapie intensivă sunt obligate să aibă un număr de telefon prin care medicul curant sau cel de gardă să informeze familia despre starea pacientului.

„Aparținătorii vor fi informați despre acest număr de telefon la internarea sau la transferul pacientului în secția/compartimentul respectiv”, potrivit documentului citat.

Familiile pacienților internați în oricare dintre secțiile unității sanitare pot discuta direct cu medicul curant în timpul programului de lucru al acestuia, în baza unui program stabilit de medicul șef sau de coordonatorul secției, aprobat de directorul medical și afișat la loc vizibil în unitatea sanitară.

Pacienții aflați în stare critică sau terminală pot fi vizitați la orice oră, indiferent de secția în care sunt internați. Un membru al familiei poate solicita să stea permanent lângă pacientul aflat în stare critică sau în fază terminală, dacă sunt condiții necesare în secția în care este internat.

„În caz contrar, se va asigura accesul familiei periodic la pacient, asigurându-se un spațiu adecvat de așteptare, în apropierea secției, compartimentului respectiv”, potrivit documentului citat.

Prevederile Ordinului se aplică tuturor unităților sanitare cu paturi din rețeaua Ministerului Sănătății și celor al căror management a fost transferat la autoritățile administrației publice locale.

Sancțiunile în cazul contravențiilor constatate vor fi aplicate de personalul împuternicit din structurile de control ale Ministerului Sănătății și ale direcțiilor de sănătate publică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa se USUCĂ! Încep să DISPARĂ râurile considerate permanente
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Ce salariu primește Cătălin Măruță să prezinte 'Furnicuțele' de la Antena 1. Ia mai mult decât la Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post
Mediafax
„Improvizație”. Manevra SECRETĂ prin care Trump a fost scos de la summitul NATO
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Locul din lume în care locuitorii nu-și încuie ușile. Care este motivul?