Prima pagină » Magazin » VIDEO. Moment penibil de Revelion la CNN

VIDEO. Moment penibil de Revelion la CNN

Două vedete, REVELION cu tentă XXX. MĂREȘTE IMAGINEA

Actrița Kathy Griffin și jurnalistul Anderson Cooper au fost protagoniștii unei scene penibile în timpul programului CNN de Revelion.

Recunoscută pentru faptul că nu ratează nicio ocazie de a ieși în evidență atunci când este în fața camerelor de luat vederi, actrița Kathy Griffin s-a dat în spectacol și cu ocazia Revelionului, scrie Daily Mail. Aflată în piața Times Square din New York, pentru a relata, alături de Anderson Cooper, cum petreceau americanii adunați acolo trecerea în nou an, Kathy Griffin i-a sărutat părțile intime ale jurnalistului.

La scurtă vreme după miezul nopții, Cooper i-a transmis legătura unui reporter din Eastprot, Maine, care relata telespectatorilor că unul dintre obiceiurile localnicilor la cumpăna dintre ani este de a săruta o sardină care avea o lungime de 2,5 metri.

Auzind asta, actrița s-a aplecat și l-a sărutat pe Anderson Cooper în zona intimă. Vizibil jenat, Anderson Cooper a încercat să o scoată pe Griffin din situația penibilă la care s-a supus, astfel că jurnalistul a întrebat-o dacă a scăpat ceva pe jos.

„Nu, pur și simplu îți sărutam sardina”, a răspuns Kathy Griffin, care continua să se aplece spre zonele intime ale lui Cooper. „Pot face asta toată noaptea. Știu că îți dorești”, a continuat să spună actrița.

Jurnalistul CNN s-a tot ferit din calea femeii, spunându-i: „Crede-mă, chiar nu-mi doresc”.

Anul trecut, tot cu ocazia petrecerii de Revelion, Kathy Griffin s-a dezbrăcat în fața camerelor de luat vederi. Aceasta a rămas în sutien în fața milioanelor de telespectatori care urmăreau emisiunea transmisă de CNN.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea