Prima pagină » Știri externe » Decizia poliției indiene în CAZUL CARE A SCANDALIZAT O ȚARĂ întreagă

Decizia poliției indiene în CAZUL CARE A SCANDALIZAT O ȚARĂ întreagă

Decizia poliției indiene în CAZUL CARE A SCANDALIZAT O ȚARĂ întreagă
Poliția indiană a acuzat oficial cinci presupuși autori ai violului colectiv al unei studente din New Delhi, decedată în urma agresiunii, în cursul unei audiențe în fața justiției, relatează AFP.

Poliția indiană a acuzat oficial cinci presupuși autori ai violului colectiv al unei studente din New Delhi, decedată în urma agresiunii, în cursul unei audiențe în fața justiției, relatează AFP.

„I-am pus sub acuzare pe cei cinci inculpați”, a declarat un polițist care a participat la anchetă, la Tribunalul din Saket, în sudul New Delhi. Aceștia au fost acuzați de omor, răpire și viol.

Cei cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 35 de ani, pasibili de pedeapsa cu moartea în cazul în care vor fi găsiți vinovați, nu erau prezenți în momentul în care presa a fost autorizată să intre în sala de audiere. Jurnaliștii nu au fost autorizați să asculte citirea procesului verbal.

Următoarea sesiune de audieri a fost fixată pentru sâmbătă.

Potrivit legii indiene, poliția ar trebui să expună oficial capetele de acuzare în fața justiției și să detalieze probele obținute împotriva acestora.

Violată în repetate rânduri, agresată sexual cu o bară de fier ruginit, victima în vârstă de 23 de ani a fost aruncată apoi din vehicul, împtrună cu prietenul său.

Ea a decedat sâmbătă la spitalul din Singapore unde a fost trasferată, suferind leziuni grave la nivelul intestinelor și al creierului.

Natura extrem de inumană a acestui atac a făcut să explodeze furia reprimată până în prezent, împotriva agresiunilor și volurilor comise în totală impunitate pe teritoriul Indiei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Warren Buffett regretă că și-a vândut acțiunile Apple, dar spune că nu ar cumpăra acum, având în vedere situația pieței
Digi24
Marco Rubio, telegramă către toate ambasadele SUA să colaboreze cu unitatea de Operațiuni Psihologice a Pentagonului
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Trump va declara victoria, mai degrabă decât să se lase prins într-un impas militar” - Zece lecții din prima lună a războiului din Iran
Mediafax
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
Click
Patru zodii vor triumfa, începând cu data de 13 aprilie. Acești nativi vor avea noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Digi24
Rubio amenință că SUA şi-ar putea schimba poziţia faţă de NATO din cauza sprijinului limitat în Iran. „Ne vom ocupa de asta mai târziu”
Cancan.ro
Cum va fi vremea de Paște 2026. ANM anunță temperaturi anormale pentru aceasta perioadă
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Cine este Aurel Frandeș, pădurarul erou care le-a salvat pe Rebeca și Melisa: 'Încă o noapte și nu supraviețuiau'
Promotor.ro
2026: Top 5 mașini ieftine pe GPL disponibile acum în România. Singurii producători de pe piața locală ce oferă GPL din fabrică
Descopera.ro
Imagini fără precedent cu planeta Saturn!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Acces refuzat pentru mai multe bombardiere americane la o bază militară din Italia