Prima pagină » Știri » Sergiu Nicolaescu ar putea primi, post mortem, titlul de cetățean de onoare al Aradului

Sergiu Nicolaescu ar putea primi, post mortem, titlul de cetățean de onoare al Aradului

Sergiu Nicolaescu ar putea primi, post mortem, titlul de cetățean de onoare al Aradului
Regizorul Sergiu Nicolaescu ar putea primi, post mortem, titlul de cetățean de onoare al municipiului Arad, potrivit unui proiect care va fi supus dezbaterii Consiliului Local, urmând să fie ridicată și o statuie a cineastului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Regizorul Sergiu Nicolaescu ar putea primi, post mortem, titlul de cetățean de onoare al municipiului Arad, potrivit unui proiect care va fi supus dezbaterii Consiliului Local, urmând să fie ridicată și o statuie a cineastului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Consilierul local din Arad Ionel Ciupe (PNL) a anunțat, joi, că a inițiat un proiect de hotărâre prin care regizorul Sergiu Nicolaescu să fie declarat post mortem cetățean de onoare al municipiului.

Proiectul a fost înregistrat la secretariatul Primăriei Arad, urmând să fie programat spre dezbatere într-o ședință viitoare a Consiliului Local.

Potrivit consilierului local, „Sergiu Nicolaescu va rămâne în memoria colectivă națională și în special arădeană și de aceea merită toată recunoștința și considerația”.

„Activitatea domniei sale este legată și de Arad, în perioada 2000-2004 Sergiu Nicolaescu reprezentând cu cinste și demnitate orașul în Parlamentul României, în calitate de senator. Sergiu Nicolaescu a stimat Aradul și momentul revoluționar de la 1989 petrecut aici, imortalizând în filmul «15» imagini filmate în municipiu”, a declarat consilierul.

Potrivit proiectului, după acordarea titlului ar urma să fie ridicată o statuie înfățișându-l pe regizor, în fața Cinematografului Dacia, care ar urma să îi poarte numele.

Contactați de corespondentul MEDIAFAX, liderii județeni ai PNL și PSD, Ioan Cristina și Dorel Căprar, au declarat că vor susține acest proiect și le vor recomanda consilierilor liberali și social-democrați să voteze în favoarea inițiativei.

Potrivit liderului PDL Arad, Gheorghe Seculici, consilierii partidului urmează să se consulte pentru a decide dacă este oportună susținerea proiectului.

Sergiu Nicolaescu s-a stins din viață în 3 ianuarie, la vârsta de 82 de ani, la Spitalul Elias din Capitală. Trupul său a fost depus la Cercul Militar Național, acolo unde, vineri și sâmbătă, au putut veni pentru un ultim omagiu rudele, colegii și toți cei care au dorit să-și ia rămas bun.

Conform propriilor dorințe exprimate încă din timpul vieții, trupul maestrului Sergiu Nicolaescu a fost incinerat la Crematoriul Vitan-Bârzești din București, cu onoruri militare, în prezența familiei și a câtorva prieteni apropiați.

Urna cu cenușa lui Sergiu Nicolaescu a fost ridicată de văduva acestuia miercuri, de la crematoriul Vitan Bârzești din București.

Cineastul Sergiu Nicolaescu a strâns, la capătul unei cariere de peste 40 de ani, o colecție impresionantă de peste 60 de filme în care a îmbrăcat, pe rând sau, uneori, chiar în același timp, haina de regizor, scenarist și actor, cu o abilitate neobișnuită.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Comerțul cu ridicata s-a prăbușit în ianuarie 2026. Scăderi cu 23% față de luna anterioară
Digi24
„Vreau să nu mai sufăr”. O tânăra de 25 de ani din Spania, care a trecut prin două violuri și a rămas paraplegică, a fost eutanasiată
Cancan.ro
Vortex polar. Începând de mâine, ninge 8 zile la rând în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele afectate
Prosport.ro
Daniela Crudu, apariție hot în jacuzzi. Cum arată acum asistenta TV care l-a scos din minți pe Gigi Becali când era iubita lui Mihai Costea
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
Mediafax
Uniunea Europeană speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor lui Viktor Orban
Click
Noelia, tânăra de 25 de ani care a ales eutanasia, a plecat „în pace”. Dorința sfâșietoare de pe patul de spital
Digi24
Decizie fără precedent în SUA. Ce urmează să apară pe bancnotele americane începând din luna iunie
Cancan.ro
Conacul de peste 1 mil. € a lui Călin Donca, la un pas să fie demolat cu buldozerul; '”Ciudat este că au început cu casa unui milionar'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată în prezent Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au schimbat-o RADICAL
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Șoferii trebuie să prezinte, de acum, un nou document pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
Descopera.ro
Care țară are cel mai mult petrol din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
În general, consumul excesiv de alcool este nociv, dar care băutură este cea mai dăunătoare?