Scandalos. Parlamentarii vor SUPERIMUNITATE. Ce condiții pun în lege pentru „judecarea” cererilor de percheziție și arestare

Scandalos. Parlamentarii vor SUPERIMUNITATE. Ce condiții pun în lege pentru judecarea cererilor de percheziție și arestare
Publicat: 01/08/2013, 11:56
Actualizat: 23/03/2015, 19:36

Sub pretextul modificării statutului senatorilor și deputaților pe motiv de reducere a cheltuielilor, parlamentarii se pregătesc să modifice și prevederile legale în materie de ridicare a imunității. Astfel, potrivit draftului negociat de liderii grupurilor parlamentare pentru modificarea legii 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, cererea de reținere, arestare sau percheziție a deputatului ori a senatorului trebuie „să conțină temeiul legal și motivele concrete în cazul respectiv care justifică măsura solicitată”, dar și „probele relevante” pentru care se solicită o astfel de măsură.

Aceeași procedură este prevăzută și pentru încuviințarea începerii urmăririi penale a miniștrilor-parlamentari.


PLUS: Cum și-au construit parlamentarii o Justiție pe persoană fizică. „Să răspundă bandiții ăștia care săvârșesc fapte penale”

PLUS: Lista parlamentarilor cu probleme de integritate

PLUS: De ce se grăbesc parlamentarii să-și blindeze imunitatea. Cei 23 de aleși care sunt cercetați, au dosare penale pe rol sau așteaptă o sentință definitivă


Totodată, în draft se detaliază situația incompatibilităților aleșilor, prevederile apărând după scandalul în care a fost implicat fostul senator Mircea Diaconu. Parlamentarii negociază și lista privilegiilor pe care urmează să le aibă aleșii. În noul Statut, va apărea și un amendament special în privința jurământului de credință. Legea urmează să fie votată săptămâna viitoare, negocierile între partide continuând asupra formei finale a Statutului aleșilor.

Ce prevede legea actuală și cum ar putea fi modificată

â–º În forma actuală, legea prevede că: „cererea de reținere, arestare sau percheziție a deputatului ori a senatorului se adresează președintelui Camerei din care face parte de către ministrul justiției”.

â–º În forma propusă de parlamentari, procedura, prevăzută la articolul 24, se modifică astfel: „cererea ministrului justiției trebuie să conțină temeiul legal și motivele concrete în cazul respectiv care justifică măsura solicitată. Cererea este însoțită de probele considerate relevante și puse la dispoziție de către parchet, care stau la baza motivelor invocate”.

Dacă în forma actuală se prevede că membrii Comisiei Juridice trebuie să întocmească un raport în termen de trei zile, în noua lege „raportul comisiei va face referiri punctuale la temeiul legal, motivele concrete, precum și la probele înaintate”.

Modificări va suporta și procedura în cazul cererii de urmărire penală pentru un ministru care își are calitatea de deputat sau senator.

PROIECTUL PRIVIND MODIFICAREA STATULUI DEPUTAȚILOR ȘI SENATORILOR

În propunerea de modificare a legii se prevede că „Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită Camerei Deputaților sau Senatului, după caz, să ceară începerea urmăririi penale pentru săvârșirea unei fapte penale care are legătură cu exercitarea mandatului unui ministru care are și calitatea de deputat sau de senator. Solicitarea trebuie să conțină temeiul legal și motivele concrete în cazul respectiv care justifică începerea urmăririi penale. Solicitarea este însoțită de probele considerate relevante și puse la dispoziție de către parchet, care stau la baza motivelor invocate”.

Și aici se face referire ca Raportul comisiei juridice să facă „referiri punctuale la temeiul legal, motivele concrete, precum și la probele înaintate, se aprobă prin votul secret al majorității membrilor prezenți”. Acest articol se aplică și foștilor miniștri care au calitatea de deputat sau senator pentru faptele săvârșite în calitate de ministru.

ANI modifică Statutul deputaților și senatorilor

În propunerea de modificare a Statului, la articolul 7, deputatului sau senatorului îi încetează mandatul în caz de incompatibilitate. Prevederea a apărut explicit în Statut după scandalul în care a fost implicat fostul senator PNL, Mircea Diaconu.

Proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor introduce, pentru prima dată, o sancțiune pentru aleșii aflați în conflict de interese și în cazul cărora a fost emisă o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv interzicerea participării la lucrări pentru maximum șase luni.

Astfel, în proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, se propune introducerea unui nou articol, cu următorul text: „Deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese, constatat prin raportul ANI, rămas definitiv prin neatacare sau prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se sancționează disciplinar cu intezicerea participării la lucrările Camerei din care face parte deputatul sau senatorul pe o perioadă de cel mult șase luni”.

Forma finală a modificărilor aduse Statutului senatorilor și deputaților va fi convenită vineri, când se vor depune și amendamente, va fi asumată de liderii de grup și va deveni inițiativă legislativă, urmând a intra în procedură pentru săptămâna viitoare.

Cum se modifică privilegiile parlamentarilor

Suma forfetară a parlamentarilor nu se reduce în noua propunere de Statut, dimpotrivă lăsându-se posibilitatea conducerii Parlamentului de a o mări. Dacă în Statut se precizează că parlamentarii primesc lunar o sumă forfetară echivalentă cu o indemnizație și jumătate brută, în draftul de modificare a legii se prevede că suma forfetară nu poat fi mai mică de o indemnizație și jumătate brută.

Jurământul doar în limba română

În noua formă a articolului 3 din Legea 96/2006, jurământul de credință față de țară și popor se rostește solemn, „în limba română”, se semnează de fiecare deputat sau senator și se încredințează spre păstrare președintelui Camerei. În forma actuală a legii, nu exista prevederea privind „limba română”.

Apariția UNPR a modificat Statutul

Apariția grupului UNPR în timpul legislaturii 2008 – 2012 a iritat USL, motiv pentru care astfel de evenimente neplăcute doresc a fi eliminate. Astfel, dacă noua formă a articolul 34 va fi adoptată, grupurile parlamentare se pot constitui doar din deputați, respectiv senatori, care au candidat la alegeri din partea aceluiași partid, formațiune politică, alianță politică.

Parlamentarii din Ilfov nu mai primesc cazare

Noutatea propusă în privința cazării o constituie introduceerea parlamentarilor din Ilfov, pe lângă cei din București, pe lista celor care nu primesc cazare sau bani de cazare pe perioada mandatului.

Adio avioane, bun venit la CFR

Dacă în prezent parlamentarii beneficiau de decontarea transportului aerian, pentru a face economii se propune doar decontul pe calea ferată. Și decontul facturii la carburant a scăzut de la 9l/ 100 km la 7,5 l/100 km.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
A murit una dintre cele mai mari voci din România. Moartea sa a îngrozit toată...
Friptură de miel cu sos de portocale și rozmarin. Deliciul ideal pentru masa de Paști
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Au trecut 100 de ani de când România a câștigat prima medalie olimpică