Prima pagină » Magazin » FOTO: Cum arată o gaură neagră

FOTO: Cum arată o gaură neagră

Astronomii americani au dat publicității o fotografie a modului în care ar putea arăta o gaură neagră, scrie Daily Mail.

Găurile negre sunt invizibile, deoarece nici măcar lumina nu poate scăpa de forța lor de atracție, însă astronomii sunt de părere că marginile acestora ar putea fi vizibile, datorită radiațiilor emise de materie când este atrasă în interior.

sursa foto Kamruddin/Dexter

Plecând de la această premisă, astronomul Ayman bin Kamruddin de la Universitatea din California a prezentat imaginea de mai sus, cu ocazia celei de-a 221-a întâlniri a Societății Astronomice Americane. „În imediata apropiere a găurilor negre se produc fenomene fizice foarte interesante. Tehnic vorbind, în imagine nu se vede o gaură neagră, ci împrejurimile ei”, a explicat Kamruddin.

Trebuie precizat că „fotografia” de față este o reprezentare pur teoretică, bazată pe observarea unei găuri negre din galaxia noastră. Totuși, astronomii spun că, în cinci ani, ar putea realiza o imagine reală cu împrejurimile unei găuri negre, folosind un telescop foarte puternic, aflat în prezent în construcție.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
O furtună violentă a făcut prăpăd în București. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut peste mașina pe care o conducea
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cum își fac unii oameni singuri norocul, potrivit unui expert de la Universitatea Stanford