Prima pagină » Știri » Cursuri suspendate în 25 de unități de învățământ din județul Galați, din cauza ninsorii

Cursuri suspendate în 25 de unități de învățământ din județul Galați, din cauza ninsorii

Cursurile au fost suspendate, vineri, în 25 de unități de învățământ din zece localități din județul Galați, întrucât microbuzele care îi transportă pe elevi nu pot circula în condiții de siguranță, din cauza drumurilor acoperite cu zăpadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cursurile au fost suspendate, vineri, în 25 de unități de învățământ din zece localități din județul Galați, întrucât microbuzele care îi transportă pe elevi nu pot circula în condiții de siguranță, din cauza drumurilor acoperite cu zăpadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Galați, Petrica Pațilea, cursurile în 25 de unități de învățământ din zece comune gălățene au fost suspendate, vineri dimineață, întrucât microbuzele școlare nu pot circula în condiții de siguranță din cauza zăpezii.

Este vorba despre școlile din satul Tălpigi (comuna Ghidigeni), satele Ionășești și Coasta Lupei (Nicorești), satul Toflea (Brăhășești), sat Slivna (Berești-Meria), satul Roșcani (Băneasa), Buciumeni, Cuca, Poiana, Suceveni și Cavadinești.

Pațilea a precizat că, din cauza viscolului puternic, traficul rutier pe DN 24D, pe tronsonul Tulucești-Bârlad, este închis.

Județele Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați și, parțial, Buzău se află vineri, în intervalul 4.00 – 14.00, sub cod portocaliu de viscol, fiind prognozate ninsori abundente și vânt puternic, care va putea depăși 70 de kilometri pe oră, potrivit unei avertizări emise joi seară de ANM.

Administrația Națională de Meteorologie avertizează astfel că în sudul și centrul Moldovei va ninge și se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări ce vor depăși la rafală 70 de kilometri pe oră, vizibilitatea urmând să fie redusă de viscol la sub 50 de metri.

În județele Vrancea, Bacău, nordul județului Galați și în zona de munte a județului Buzău, ninsoarea va fi mai puternică în prima parte a intervalului, apoi va slăbi în intensitate, dar vântul va continua să bată cu putere viscolind și troienind zăpada, se precizează în avertizare

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Astronomii descoperă că o forță misterioasă influențează piticele albe