Prima pagină » Știri » Incendiul în cartierul 23 August din Capitală a fost stins. UPDATE

Incendiul în cartierul 23 August din Capitală a fost stins. UPDATE

Incendiul în cartierul 23 August din Capitală a fost stins. UPDATE
Două case au fost cuprinse de flăcări în cartierul 23 August din Capitală, pompierii intervenind cu cinci autospeciale cu apă și spumă, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Daniel Vasile, precizând că nu au fost înregistrate victime.

Incendiul care a cuprins două case din cartierul 23 August din Capitală a fost stins, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Daniel Vasile.

Intervenția pompierilor a fost îngreunată din cauza străzile înguste din zonă și a faptului că imobilele sunt lipite unele de altele, a precizat Daniel Vasile.

Incendiul care a cuprins două case de pe strada Ghețu Anghel din Sectorul 3 al Capitalei a fost sesizat în jurul orei 11.45.

La fața locului au fost trimise inițial trei autospeciale de stingere, ulterior fiind suplimentate cu alte două, a precizat Daniel Vasile.

În urma incendiului, nu au fost persoane rănite și nici intoxicate cu fum, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU București.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Acuzații grave aduse Rusiei de cinci state europene
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție rară în costum de baie
Adevarul
Fostă patinatoare, jefuită și ucisă brutal. A fost împușcată în propria mașină, la doar 28 de ani
Mediafax
Stubb: Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
România, printre ultimele locuri din lume la adopția de mașini electrice
Descopera.ro
Balcanii și Marile Puteri. Ce se întâmpla aici în anii 1912–1913
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Neuroștiință și comportament social: De ce unii oameni par că nu simt niciodată jenă?