Prima pagină » Economic » Ponta: Bugetul pe 2013, construit pe ideea respectării unor promisiuni făcute în opoziție

Ponta: Bugetul pe 2013, construit pe ideea respectării unor promisiuni făcute în opoziție

Ponta: Bugetul pe 2013, construit pe ideea respectării unor promisiuni făcute în opoziție
Premierul Victor Ponta a declarat, marți, la întâlnirea cu parlamentarii USL, cărora le-a cerut sprijinul pentru dezbaterea și votul proiectului de buget pe 2013, că acesta a fost construit pe ideea respectării unor promisiuni făcute în opoziție și care au adus victoria USL în alegeri.

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, la întâlnirea cu parlamentarii USL, cărora le-a cerut sprijinul pentru dezbaterea și votul proiectului de buget pe 2013, că acesta a fost construit pe ideea respectării unor promisiuni făcute în opoziție și care au adus victoria USL în alegeri, informează Mediafax.

„Efortul bugetar e unul considerabil. Am considerat că a fost prioritatea zero să ne ținem de cuvânt pe aceste teme: vor fi alocări necesare atât pentru revenirea la salariile din 2010, cât și pentru indexarea pensiilor”, a spus Ponta.

El a arătat că sumele pentru investiții în 2013 sunt la fel, chiar mai mari și că peste un miliard de Euro figurează în plus pentru cofinanțarea programelor europene.

„Sunt datorii istorce pe care, ca USL, trebuie să le plătim: 3,5 miliarde de lei pentru plata datoriilor din sănătate. Nu e un favor pentru Nicolăescu, e o datorie a noastră, o obligație de a debloca ceva ce mergea foarte prost de mulți ani în sănătate”, a spus Ponta.

El a mai arătat că în relația cu partenerii financiari internaționali, România nu e obligată să facă nimic, putând spune chiar că nu mai are un acord, dar a subliniat faptul că opțiunea e de a da un semnal de stabilitate, în condițiile existenței unui acord.

„Nu ne obligă nimeni. Putem spune că nu mai avem acord. Putem să nu respectăm nimic din ce ne-am propus. Suntem membri ai Tratatului de guvernanță fiscală care ne obligă să avem o limită a deficitului. E prima dată din 2007 când suntem sub 3% deficit, ceea ce înseamnă că următoarelor Guverne le lăsăm mai puțin de restituit. Opțiunea e de a încerca, având acord cu instituțiile internaționale, să dăm un semnal de stabilitate, să ne finanțăm foarte ieftin”, a spus Ponta.

El a mai spus că în 2013 România are de refinanțat o datorie scadentă de 14 miliarde de Euro și de finanțat un deficit de 3 miliarde de Euro, în condițiile în care un procent de 80% din deficit va fi îndreptat către confinanțarea programelor europene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!