Prima pagină » Știri » Olanda cere României extrădarea celor trei suspecți din cazul furtului de tablouri

Olanda cere României extrădarea celor trei suspecți din cazul furtului de tablouri

Catalin Lupasteanu
Olanda cere României extrădarea celor trei suspecți din cazul furtului de tablouri
Autoritățile olandeze au transmis o solicitare procurorilor DIICOT care instumentează dosarul privind furtul de tablouri din Rotterdam prin care cer predarea celor trei suspecți, pentru continuarea anchetării și judecării lor de către sistemul judiciar olandez, potrivit unor surse judiciare.

Autoritățile olandeze au transmis o solicitare procurorilor DIICOT care instumentează dosarul privind furtul de tablouri din Rotterdam prin care cer predarea celor trei suspecți, pentru continuarea anchetării și judecării lor de către sistemul judiciar olandez, potrivit unor surse judiciare.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au primit de la autoritățile olandeze o solicitare de extrădare a celor trei suspecți arestați preventiv în cazul furtului celor șapte tablouri din muzeul Kunsthal din Rotterdam, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse judicare.

Potrivit surselor citate, autoritățile olandeze vor să-i cerceteze și să-i judece pe Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie și Radu Dogaru după legislația aflată în vigoare în Olanda.

Sursele citate au precizat că procurorii DIICOT suspectează că cei trei suspecți sunt doar complici și că autorul real al planului furtului nu a fost identificat încă. Autoritățile olandeze nu ar fi de acord cu această presupunere a anchetatorilor români, acesta fiind și posibilul motiv al cererii de extrădare.

„Având în vedere că olandezii au făcut această cerere oficială, parchetul nu dorește să dea încă eficiență acestei solicitări, motivat de calitatea suspecților, care este cea de complici. Se prezumă deocamdată că autorii sunt alții, dar chiar și așa nu este finalizată verificarea totală în dosar. Se fac toate eforturile omenești de către procurorii DIICOT pentru găsirea tablourilor”, au arătat sursele citate.

Șapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin și Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” și „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” și „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Trei dintre suspecți – Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie și Radu Dogaru – au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie și Radu Dogaru au fost arestați pentru modul organizat în care au acționat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin și pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanța Judecătoriei Sectorului 5 în motivarea deciziei.

Potrivit documentului citat, „în cursul anului 2012, inculpații, împreună cu alte persoane, s-au asociat în vederea săvârșirii de infracțiuni și au sprijinit membrii grupării să sustragă în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam, Olanda, un număr de șapte tablouri de mare valoare (printre care se numără tablouri ale pictorilor Henri Matisse, Paul Gaugain, Claude Monet), prejudiciul cauzat părții vătămate Fundația Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane de euro”.

Instanța arăta în motivare că în acest dosar este implicat inclusiv un asistent al lui Cătălin Botezatu, care, împreună cu un cetățean moldovean, ar fi încercat să evalueze și să vândă două dintre tablouri lui Constantin Dinescu.

Potrivit anchetatorilor, cele două persoane i-ar fi prezentat tablourile lui Dinescu, acestea au fost evaluate de Mariana Dragu, angajată a Muzeului Național de Artă al României (MNAR), iar după ce a aflat că sunt originale, a refuzat să le cumpere.

Evaluatorul a fost pus sub învinuire în acest dosar, au precizat anchetatorii, citați în motivarea instanței.

Anchetatorii au mai arătat că cei trei bărbați arestați ar fi fost denunțați procurorilor de către o fostă iubită a unuia dintre aceștia.

Tribunalul București a respins recursul celor trei, astfel că aceștia sunt cercetați în continuare în arest preventiv.

Autorii furtului din octombrie 2012 de la muzeul Kunsthal din Rotterdam voiau să dea foc la tablouri din cauza situației generate, au spus reprezentanții DIICOT, la Tribunalul București, precizând că există o interceptare în acest sens.

În fața judecătorilor Tribunalului București, procurorul DIICOT a arătat Radu Dogaru a afirmat într-o interceptare a sa: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem”.

În acest caz a fost reținut și asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, pentru tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracțiune. Condrat a fost eliberat marți seară din arestul Poliției Capitalei, după ce a dat declarații procurorilor DIICOT.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...