Britanicii sunt „Gică-contra” ai Uniunii Europene, iar francezii merg pe politica unui „oui” solidar – Analiză a votului la nivel european

Publicat: 31/01/2013, 14:27
Actualizat: 29/07/2014, 20:26

Marea Britanie este de departe guvernul care se opune cel mai des legislației europene votate în Consiliul UE, iar conservatorii britanici din Parlamentul European (PE), urmați de cei cehi, se poziționează de cele mai multe ori împotriva tendinței de vot din legislativul UE, ajungând în minorități care, deseori, se abat și de la poziția guvernelor lor. Aceasta este una dintre principalele constatări ale unui unui nou studiu realizat de organizațiaVoteWatch Europe pe tema comportamentului de vot din Parlamentul European și Consiliul UE în perioada iulie 2009-decembrie 2012.

Dacă britanicii sunt, cum ar spune românul, „Gică-contra” ai Uniunii Europene, francezii și lituanienii sunt la polul opus și nu au ajuns niciodată în minoritate la voturile din Consiliu.

„Această constatare se poate interpreta prin faptul că poziția Franței este cumva mai aproape de punctul de consens, în timp ce pozițile Marii Britanii, ale Austriei si Germaniei sunt mai greu de conciliat”, a explicat Simon Hix, profesor la London School of Economics and Political Science și președinte al VoteWatch Europe. „Interesant este că o altă statistică ne arată că Marea Britanie și Germania sunt statele membre care votează cel mai des una împotriva celeilalte, ceea ce ne arată că ele se găsesc pe rând în minoritate, dar mai niciodată în același timp”, a mai declarat Hix, la conferința de lansare a raportului.

De câte ori au votat guvernele UE împotria curentului din Consiliu // Sursa: VoteWatch Europe

De ce este atât de important să înțelegem comportamentul de vot din Parlament și din Consiliul UE?, a fost întrebarea adresată de gândul lui Doru Franțescu, co-autor al raportului și policy director al VoteWatch.

„Este foarte important să știm care sunt pozițiile țărilor și tendințele de alianțe pentru a anticipa care este raportul de forțe și, deci, către ce fel de Europă ne îndreptăm. Adică, ne îndreptam către o Europă mai sociala sau mai liberală, către una mai protecționistă sau către o piață liberă?”, a fost răspunsul expertului român.

Franțescu a adăugat că astfel de monitorizări și analize sunt foarte importante și pentru țara noastră, care este integrată în sistemul politic european și trebuie să fim conștientă că orice modificare a balanței de putere poate avea consecințe directe asupra situației din România, întrucât orice lege adoptată la Bruxelles este obligatorie și pentru România.

Cine câștigă în Consiliu

De câte ori a fost fiecare dintre cele șapte grupuri parlamentare în majoritatea câștigătoare // SURSA: VoetWatch Europe

Foarte important, raportul VoteWatch descrie o tendință ca orice propunere legislativă din PE care este susținută de o majoritate de centru-dreapta să fie adoptată de Consiliu aproape de fiecare dată, chiar și atunci când europarlamentarii unui anumit guvern se opun acestei legislații. Această din urmă situație, în care majoritatea de centru-dreapta din Parlament este susținută de guverne de centru-stânga din Consiliu, se produce mai ales pe subiecte economice și politici monetare, pe teme de industrie, cercetare, energie și comerț internațional.

De cealaltă parte, o inițiativă legislativă care are susținerea unei majorități de centru-stânga din Parlament va duce la dezbateri mult mai aprinse în Consiliu, cu șanse crescute chiar de a fi respinsă, pentru că este mai greu să se ajungă la un compromis în această configurație.

Cele trei mari supărări dintre Parlament și Consiliu

Poate una dintre cele mai interesante constatări ale analizei de vot făcute de VoteWatch este că, în perioada monitorizată, cele mai puternice conflicte dintre Parlament și Consiliu, cele două instituții din procedura de codecizie legislativă, au fost pe următoarele trei subiecte: directiva concediului maternal, care prevede exinderea concediului de maternitate la 20 de săptămâni cu plată integrală, controversata taxă pe tranzacțiile financiare, cunoscută drept „Taxa Robin Hood” și ACTA (Acordul comercial de combatere a contrafacerii). Dacă, în cazul ACTA și al taxei pe tranzacții financiare, conflictul este mai lesne de înțeles, cele două inițiative provocând reacții puternice și la nivelul publicului european, situația este diferită în cazul concediului de maternitate.

„Directiva concediului de maternitate, după ce a fost votată în Parlamentul European la presiunea grupurilor stânga, a fost blocată în Consiliu, în primul rând de Marea Britanie și Germania, care au actualmente guverne de centru-dreapta”, a explicat pentru gândul Doru Franțescu, co-autorul raportului.

„Mărul discordiei l-a reprezentat durata minimă impusă a concediului de maternitate, care, conform Parlamentului European, trebuia sa crească de la 14 la 20 de săptamâni plătite integral, în cea mai mare parte de către angajator. În acest context, cele două guverne au fost sensibile la reacția mediului de afaceri din țările proprii, care a avertizat că o astfel de modificare legislativă ar duce la falimentul multor IMM-uri, creșterea numărului de șomeri și, deci, la și mai multe probleme economice”, a mai adăugat directorul VoteWatch.

Frederick Florin/AFP/Mediafax

Întrebat de gândul care este miza unei analize comparative a felului în care votează Parlamentul și Consiliul, dat fiind că eurodeputații nu își reprezintă guvernele naționale, Franțescu a explicat: „Tocmai faptul că eurodeputații nu sunt trimiși de guvernele naționale face aceste analize interesante. Fiind aleși direct de cetățeni, europarlamentarii au o liberatate de mișcare mai mare față de miniștrii care reprezintă țările la Bruxelles”.

Astfel de analize, a adăugat reprezentantul VoteWatch Europe, aduc indicii prețioase cu privire la gradul de susținere pe care politicile guvernului le au în rândul membrilor importanți din partid, precum eurodeputații. „De exemplu, rezultatele noastre arată că politicile guvernelor britanice și cehe vis-a-vis de Uniunea Europeană nu se bucură de așa de multă susținere în rândul propriului partid. Din acest motiv, există o oarecare lipsă de coordonare între guvernele lor și eurodeputatii proprii atunci când se negociază legislația la Bruxelles. La polul opus, eurodeputații francezi nu au ieșit din linia Guvernului propriu”, a adăugat Franțescu

În cazul României, pe vremea guvernelor conduse de PDL, s-a întamplat o singură dată în trei ani să existe poziții diferite între europarlamentarii PDL și Guvern. Situația nu s-a schimbat nici de când Executivul românesc este condus de un membru PSD, existând și acum o convergență de opinii între Guvern și eurodeputatii PSD.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
×