Prima pagină » Știri » Directorul Spitalului „Gr. Alexandrescu”, amendat în dosarul incendiului de la Maternitatea Giulești: „Suntem surprinși”

Directorul Spitalului „Gr. Alexandrescu”, amendat în dosarul incendiului de la Maternitatea Giulești: „Suntem surprinși”

Catalin Lupasteanu
Directorul Spitalului
Directorul Spitalului de Copii "Grigore Alexandrescu" din Capitală a fost amendat, miercuri, de Judecătoria Sectorului 6 cu 2.500 de lei, pentru că nu a transmis la dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giulești documentele medicale solicitate de instanță.

Directorul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală, prof. dr. Dan Enescu, a fost amendat, miercuri, de Judecătoria Sectorului 6 cu 2.500 de lei, pentru că nu a transmis la dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giulești documentele medicale solicitate de instanță.

Șeful unității sanitare de pediatrie spune că a fost surprins de decizia pe care a luat-o instanța. „Știam că am trimis toate datele cerute atât de către instanță, cât și de Institutul Național de Medicină Legală «Mina Minovici». Jurista spitalului a fost în concediu, abia a venit și a aflat de amendă. Suntem surprinși”, a declarat miercuri, pentru Mediafax, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu”.

Jurista spitalului a spus că va reconstitui traseul actelor medicale cerute de instanța Judecătoriei Sectorului 6, întrucât știe că au fost transmise toate documentele solicitate. „Spitalul nu vrea să îngreuneze cu nimic mersul anchetei. Noi nu suntem pârâți, nu avem motive să tergiversăm cauza”, a declarat pentru Mediafax jurista Spitalului „Grigore Alexandrescu”.

Judecătoria Sectorului 6 a reluat miercuri dezbaterile în dosarul privind incendiul produs în 16 august 2010 la Maternitatea Giulești, în urma căruia au murit șase bebeluși.

Instanța a verificat documentația primită în urma adreselor care au fost trimise după termenul din 16 ianuarie, constatând că directorul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” nu a transmis o serie de documente medicale solicitate de către judecător. În acest context, instanța i-a aplicat directorului spitalului o amendă de 2.500 de lei și, totodată, a reiterat solicitarea pentru trimiterea documentelor medicale la dosarul cauzei.

Instanța dispusese emiterea unei adrese către Spitalul Clinic de Urgență „Grigore Alexandrescu” prin care să fie solicitate informații despre starea actuală a copiilor îngrijiți în unitatea sanitară după incendiul de la Maternitatea Giulești.

Totodată, instanța ceruse de la Institutul Național de Medicină Legală lămuriri cu privire la rapoartele de expertiză medico-legală.

Instanța Judecătoriei Sectorului 6 a stabilit la 27 februarie următorul termen de judecată din acest dosar.

În 16 august 2010 au fost duși la Spitalul „Grigore Alexandrescu” opt bebeluși din secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Maternității Giulești, unde a izbucnit incendiul, trei dintre aceștia decedând în zilele următoare, din cauza complicațiilor. Alți trei bebeluși au murit atunci în incendiu. Două perechi de gemeni – doi băieței și un băiețel și o fetiță – și o altă fetiță au fost salvați de medicii din Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Parchetul a terminat în patru luni ancheta privind incendiul produs în 16 august 2010 la Maternitatea Giulești. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 6 în data de 6 decembrie 2010, iar procesul a început în 10 ianuarie 2011.

Procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Panait Sârbu”, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă.

De asemenea, fostul manager al unității sanitare Bogdan Marinescu, șeful serviciului tehnic Vasile Dima, șeful Secției neonatologie Adrian Ioan Toma și electricianul Gigel Oprea sunt judecați pentru neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

În 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuți, din cadrul Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”, a izbucnit un incendiu în urma căruia șase nou-născuți aflați în salon au decedat, iar alți cinci au suferit vătămări corporale grave.

În acea zi, potrivit planificării, era de serviciu la salonul de Terapie Intensivă nou-născuți al Secției neonatologie, pe o tură de 12 ore, asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea. Aceasta nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu stabilite în fișa postului, în sensul că nu a supravegheat în permanență nou-născuții aflați în salonul de Terapie Intensivă. Astfel, la ora 18.24 a părăsit în mod nejusitificat salonul, lipsind aproximativ 12 minute, ceea ce a făcut imposibilă sesizarea momentului izbucnirii incendiului și luarea măsurilor de evacuare a nou-născuților, cu consecințe extrem de grave, potrivit procurorilor.

Din expertiza tehnică a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza supraîncălzirii elementelor de contact ale ștecărului montat pe cablul de alimentare cu energie electrică al aparatului de aer condiționat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fifor: Statul a pus presiunea problemelor financiare pe umerii antreprenorilor. Firmele care au executat lucrări nu și-au primit banii, dar au fost luate la întrebări de ANAF
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi