Prima pagină » Economic » Fenechiu, despre șeful CFR Călători: „Este smart, așa”. Care a fost prima decizie a noului șef din calea ferată

Fenechiu, despre șeful CFR Călători: „Este smart, așa”. Care a fost prima decizie a noului șef din calea ferată

Fenechiu, despre șeful CFR Călători:
Prima decizie luată de noul șef al CFR Călători. Fenechiu: "Îmi pare rău, lucrurile astea se mai întâmplă"

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, se declară mulțumit de proaspătul director al CFR Călători, Valentin Dorobanțu, pe care îl consideră „smart” și despre care susține că nu îl cunoștea până să îl numească în funcție.

„L-am schimbat pe directorul de la CFR Călători și acesta care e acum mi se pare smart (inteligent engl n.n.), așa. Prima oară l-am văzut acum două săptămâni, dar mie mi se pare OK„, a declarat miercuri Relu Fenechiu.

Solicitat de jurnaliști să explice faptul că a numit în funcția de director general al CFR Călători o persoană despre care spune că nu o cunoștea dinainte, ministrul Transporturilor a spus că nu avea cum să-i știe pe toți directorii din companie.

„Tu cum ai pune un director?”

„Am întrebat și eu care sunt directorii din companie (CFR Călători n.n.). Am văzut vreo doi. Acesta mi s-a părut deștept și l-am pus. Tu cum ai pune un director?”, a întrebat retoric Fenechiu.

La jumătatea lunii ianuarie, directorul general al CFR Călători, Ștefan Roșeanu, a fost demis de ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, ca urmare a grevei spontane a angajaților, în locul lui Roșeanu fiind numit directorul general adjunct al companiei și fost șef al Regionalei CFR Iași, Valentin Dorobanțu.

Prima decizie luată de noul șef al CFR Călători. Fenechiu: „Îmi pare rău, lucrurile astea se mai întâmplă”

Una dintre primele decizii ale noului director al CFR Călători, Valentin Dorobanțu, a fost să taie o zi pe lună din programul angajaților CFR Călători, timp de cinci luni, cu diminuarea corespunzătoare a salariului. Motivul invocat a fost situația dificilă a CFR Călători.

Ministrul Transporturilor a explicat pentru gândul că decizia va fi aplicată începând cu 1 februarie a.c.

Întrebat ce economii se fac astfel și dacă decizia tăierii salariilor ar putea aplicată pe mai mult de cinci luni, Fenechiu a declarat că „există un calcul, se fac economiile necesare pentru a avea în această perioadă critică bani de salarii”.

„Eu am venit la acest minister pentru a eficientiza companiile. Din nefericire nu cred că există cineva care poate pocni din degete și să le eficientizeze. Sper că în două-trei luni veți vedea rezultatul. Și atunci nu va mai trebui să trimitem oameni în șomaj tehnic. Îmi pare rău, lucrurile astea se mai întâmplă”, a concluzionat Fenechiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Cam multe femei care conduc și iau decizii”. Derapaj sexist al liderului sindical de la Metrorex
Digi24
Scandal la INML făcut de rudele lui Costeluş de la Clejani, mort acum câteva zile. Jandarmii și trupele SAS, la fața locului
Cancan.ro
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Adevarul
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Mediafax
Alba-neagra într-o zonă plină de turiști din centrul Romei. Românii, prinși de carabinieri
Click
Ce spune Andreea Esca despre plecarea de la Știrile Pro TV: „Cred că e bine să faci lucrul la care ești cel mai bun”
Digi24
Reacția lui Harry și Meghan după mesajul regelui Charles privind statutul lor în Familia Regală
Cancan.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cine este Valerie Lungu de la Asia Express 2026. Fosta finalistă „Bravo, ai stil!” participă în competiție alături de logodnicul ei, Alex Gâlcă
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Descopera.ro
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Cercetătorii au provocat accidental o scurgere de metan în Marea Chinei de Sud. Ce s-a întâmplat cu viața marină?
Mediafax Italia
NEWS ALERT! Românul a fost EXTRĂDAT pentru că este considerat PERICULOS!
Mediafax Spania
Vestea de ULTIMĂ ORĂ care îi sperie pe pensionarii români! RISCĂ SĂ-ȘI PIARDĂ PENSIA de la 30 septembrie