Prima pagină » Economic » Ministerul Finanțelor publică săptămâna viitoare proiectul de norme de aplicare a Codului Fiscal

Ministerul Finanțelor publică săptămâna viitoare proiectul de norme de aplicare a Codului Fiscal

Ministerul Finanțelor publică săptămâna viitoare proiectul de norme de aplicare a Codului Fiscal
Ministerul Finanțelor Publice va publica pe site săptămâna viitoare proiectul de norme de aplicare pentru ordonanța prin care a fost modificat Codul Fiscal, astfel încât să poată fi aprobate de Guvern până pe 23 februarie.

Ministerul Finanțelor Publice va publica pe site săptămâna viitoare proiectul de norme de aplicare pentru ordonanța prin care a fost modificat Codul Fiscal, astfel încât să poată fi aprobate de Guvern până pe 23 februarie, a declarat pentru Mediafax Dan Manolescu, secretar de stat la Finanțe.

„Suntem în lucru cu normele și încercăm să terminăm proiectul prin care vom aduce clarificări la diverse aspecte semnalate de mediul de afaceri. Vrem să să-l putem pune pe site-ul ministerului săptămâna viitoare pentru consultare. Vom avea discuții cu mediul de afaceri și cu toți cei care vor dori să trimită propuneri și comentarii”, a afirmat Manolescu, prezent la o conferință cu oameni de afaceri.

El a arătat că termenul pentru consultări va fi de aproape o săptămână, urmând ca normele să fie aprobate de Guvern în ședința următoare, de peste două săptămâni. Astfel, Executivul s-ar încadra în termenul de 30 de zile în care trebuie să aprobe și să publice normele de aplicare la ordonanța privind modificarea Codului Fiscal, respectiv 23 februarie.

Ordonanța 8/2013 prin care s-a modificat Codul Fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial pe 23 ianuarie, cu aplicare de la 1 februarie. Reglementările au fost aprobate imediat după publicarea proiectului de ordonanță pe site-ul Ministerului de Finanțe, fără a exista un timp real pentru consultări și dialog social, consultanții fiscali și reprezentanții mediului de afaceri fiind chemați la discuții pe marginea proiectului la câteva ore după publicarea acestuia pe site.

„Totul s-a întâmplat foarte repede pentru că eram presați de timp, trebuia publicat bugetul de stat, pe care să-l discutăm cu FMI, iar veniturile estimate în urma modificărilor fiscale trebuia prinse în proiectul de buget. Nu puteam publica bugetul dacă nu aveam aprobată ordonanța pentru modificările fiscale”, a explicat Manolescu.

Astfel, după aprobarea și publicarea ordonanței, reprezentanții ministerului au primit numeroase solicitări din partea companiilor și consultanților fiscali de a aduce modificări și clarificări suplimentare pentru a rezolva diverse probleme pe care le-au întâmpinat firmele la aplicarea noilor reglementări.

Unul dintre cele mai importante aspecte pe care Ministerul Finanțelor le analizează în legătură cu ultimele reglementări financiar-fiscale este modificarea sistemului de plată a TVA la încasarea facturii.

„Lucrăm și la modificări, am luat în considerare toate propunerile pe care le-am primit, vom mai avea discuții pentru clarificări și completări. Ca variante, modificările ar putea fi aprobate prin ordonanță de Guvern sau trimise în Parlament”, a mai spus Manolescu. (Raluca Ghinea)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce soluții găsesc românii pentru facturile mari de la energie
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Momentul în care un șofer a zburat cu Mercedesul peste un sens giratoriu și alte două mașini. Ce s-a întâmplat
Mediafax
Ce se întâmplă cu vremea în România până în primele zile din 2026. Anunțul meteorologilor
Click
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Concubina lui Ilie Bolojan, apariție impecabilă la Viena. Cum s-a prezentat Ioana, de mână cu premierul României
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!