Actorul Victor Rebengiuc împlinește 80 de ani. Povestea impresionantă a maestrului iubit de mulți români. VIDEO

Din cei 80 de ani pe care îi împlinește duminică Victor Rebengiuc, aproape trei sferturi i-a dedicat teatrului și cinematografiei. I-a dat viață pe ecrane personajului Ilie Moromote, a urcat pe scenele teatrelor cu același entuziasm și concentrare de sute și sute ori și a avut curaj de fiecare dată să arate cu degetul către clasa politică. Victor Rebengiuc preferă azi discreția și refuză aparițiile în presă, dezamăgit că adevăratele valori tind să fie lăsate deoparte. „E cea mai mare greșeală ca în vremuri de criză să te gândești să sacrifici cultura”, afirmă el.

Victor Rebengiuc s-a născut pe 10 februarie 1933, în București. După ce părinții săi au divorțat pe când el avea doar trei ani, de creșterea și educația sa și a fratelui său s-au ocupat bunicii din partea mamei. Câțiva ani mai târziu, tatăl său, Gheorghe, murea în cel de-al Doilea Război Mondial, în Bătălia de la Stalingrad.

ULTIMA ORĂ Călin Georgescu, baie de mulțime în fața Curții de Apel. Fostul candidat la președinție așteaptă verdictul cererii de arestare

17:01

FLASH NEWS Breșă uriașă de securitate la Pentagon: Datele personale ale peste trei milioane de militari și civili din sistemul de apărare american au fost furate

16:50

Întrucât familia sa locuia cu chirie, Victor Rebengiuc și-a petrecut copliăria în diferite zone ale Bucureștiului – Dristor, Chiajna, Rahova, Dealul Spirii, iar mai apoi în nordul Capitalei. A mers alături de fratele său la fosta Școală nr. 55 din București, iar apoi a fost admis la Liceul „Gheorghe Lazăr”. Acolo a petrecut însă doar un an, costurile fiind prea mari pentru familia asa. Totuși, fiind orfan de război, a intrat la Liceul Militar din Predeal, unde a beneficiat de cazare și învățământ gratuit.

Acolo a învățat trei ani, până în 1948, când instituția de învățământ a fost desființată. Întors în București, tânărul Victor Rebengiuc s-a înscris la o Școală Medie Tehnică, unde a avut și primul contact cu actoria. În acea perioadă a primit și primele roluri în diverse piese organizate de școală, astfel că primul care l-a încurajat să se gândească la o carieră în domeniu a fost chiar directorul instituției.

Așadar, în urma unui examen susținut în fața unei comisii din care făceau parte și Iona Finteșteanu, Costache Antoniu și Gheorghe Timică, Victor Rebengiuc a fost admis la clasa Aurei Buzescu.

A absolvit în anul 1956, iar apoi, timp de șase luni, a jucat pe scena Teatrului Național din Craiova. Revenit în București, a început colaborarea cu Teatrul Bulandra, fiind distribuit în piesa „Omul care aduce ploaia”, în regia lui Liviu Ciulei.

Peste doi ani, în 1959, Victor Rebengiuc primea primul său rol într-o dramă – Biff, în „Moartea unui comis voiajor”. Tot în acea perioadă a cunoscut-o pe Anca Verești, cu care s-a căsătorit în anul 1960. Cei doi au divorțat însă peste cinci ani.

A început să lucreze cu Teatrul Mic din Capitală și cu regizorul Radu Penciulescu, care l-a distribuit în piese precum „Doi pe un balansoar” (de William Gibson), „Tango” (de Slawomir Mrozek) și Richard al II-lea” (de William Shakespeare).

Debutul lui Victor Rebengiuc în cinematografie a avut loc însă mai devreme, în anul 1956, în filmul „Mândrie”, regizat de Marius Teodorescu. În 1960 a fost distribuit în „Furtuna”, peliculă regizată de Andrei Blaier și Sinisa Ivetici, și în care jucau și Mitzura Arghezi, Ion Besoiu, Ștefan Ciubotărașu și Silvia Popovici. Au urmat rolurile din filmele „Darclee” (1961), „A fost prietenul meu” (1961), „Omul de lângă tine” (1961), „Poveste sentimentală” (1961), „Cinci oameni la drum” (1962) și „Pisica de mare” (1963).

În anul 1964 a fost distribuit în „Pădurea spânzuraților”, pelicula care i-a adus lui Liviu Ciulei premiul pentru „Cel mai bun regizor” în cadrul Festivalului de la Cannes.

Un an mai târziu, Victor Rebengiuc o cunoștea pe Mariana Mihuț, cu care s-a căsătorit și împreună cu care are un fiu, Tudor.

După distribuțiile în numeroase filme, printre care în „Castelul condamnaților” (1969), „Zestrea” (1972), „Tănase Scatiu” (1976), „Buzduganul cu trei peceți” (1978), „Profetul, aurul și ardelenii” (1978) și „Un echipaj pentru Singapore” (1981), actorul a primit rolul lui Iancu Pampon în filmul „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), regizat de Lucian Pintilie.

Interpretarea care avea să rămână însă întipărită în mintea tuturor românilor a fost cea din filmul „Moromeții” (1987), în regia lui Stere Gulea. Rolul a fost extrem de apreciat de critici și i-a adus lui Victor Rebegiuc mai multe premii, printre care și un trofeu acordat în cadrul Festivalului de Film de la San Remo.

În următorii ani a continuat să se afle pe platourile de filmare pentru producții precum ” Balanța” (1992), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), „Prea târziu” (1996), „Terminus paradis” (1998) și „Niki Ardelean, colonel în rezervă” (2003). În 2008 a jucat în filmul „Nunta mută”, regizat de Horațiu Mălăele, iar un an mai târziu, în „Medalia de Onoare”, în regia lui Peter Călin Netzer, film care i-a adus și primul premiu Gopo din carieră. De asemenea, pentru acest rol a fost recompensat și cu o mențiune specială la Festivalul de la Torino, cu premiul pentru „Cel mai bun actor” la Salonic și premiul pentru „Cel mai bun actor” la TIFF.

Între timp, actorul a continuat să apară și pe scena teatrelor din București, în piese precum „Hamlet” (regia Liviu Ciulei), „Unchiul Vanea” (regia Yuriy Kordonskiy), „Top Dogs” (regia Urs Widmer), „Inimă de câine” (regia Yuriy Kordonskiy) și „Toți fiii mei” (regia Ion Caramitru).

Experiența de director nu l-a ajutat în film

De asemenea, Victor Rebengiuc a fost distribuit și în serialul produs și difuzat de HBO, „În derivă”, în regia lui Dinu Damian.

„Faptul că erau implicați actori buni, faptul că HBO-ul e o companie foarte serioasă. Și am acceptat treaba asta. Rolul era interesant. Mi s-a părut și îmi pare în continuare foarte interesant. Am acceptat cu un ușor entuziasm”, declara actorul anul trecut.

Deși în perioada 1996-1998 a condus Teatrul Bulandra din Capitală, actorul a spus că experiența nu l-a ajutat prea mult în interpretarea rolului din film, unde, de asemenea, era director al unei astfel de instituții.

„Numai așa că este vorba despre lumea teatrului. Păstrez aceeași neplăcută amintire a faptului că am fost director la Bulandra”, a explicat actorul, precizând că nu a avut nici măcar observații pe marginea scenariului.

O altă premieră în cariera lui Victor Rebengiuc a avut loc în anul 2011, când actorul a jucat în videoclipul piesei „Copilul care aleargă către mare”, interpretată de formația Vama.

„Am acceptat pentru că îl cunosc pe Tudor (Tudor Chirilă, solistul trupei, n. red) încă de mic, de când era student, și pentru că mi s-a părut scenariul interesant, incitant și era o experiență nouă pentru mine. A sosit momentul noilor experiențe pentru mine. Personajul meu e un rege chinuit, care a pierdut totul sau aproape totul și care își găsește ultimul refugiu în amintirea despre copilăria lui”, a explicat atunci actorul pentru Mediafax.

Tot în 2011, actorul a primit o stea pe „Aleea Celebrităților – Walk of Fame”, în cadrul unui proiect de Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului București și Cocor.

„Toată clasa politică ar avea nevoie azi de hârtie igienică”

De-a lungul timpului, Victor Rebengiuc a dat dovadă și de o atitudine intransingentă vizavi de clasa politică din România.

Imediat după Revoluția din 1989, actorul a apărut în direct la TVR cu un sul de hârtie igienică în mână, îndemnându-i pe politicienii activi în perioada comunistă să se șteargă la gură înainte de a vorbi despre democrație. Chiar și mai târziu, după două decenii de la Revoluție, actorul s-a arătat indignat de deciziile clasei politici și de lipsa acesteia de preocupare pentru cultură.

„Toată clasa politică ar avea nevoie azi de hârtie igienică, dar mai ales ultimii, care au promis marea cu sarea și acum dau din colț în colț, dând vina pe criza internațională și pe guvernarea anterioară ca întotdeauna. E prea mult circ, asta e incredibil!”, spunea actorul într-un interviu acordat pentru gândul.

„E cea mai mare greșeală ca în vremuri de criză să te gândești să sacrifici cultura. Pentru că în ultimii 20 de ani singura care a marcat puncte pozitive pentru România, în reprezentarea ei internațională, a fost cultura. (…) Sigur, problemele sociale sunt foarte grave, nu poți lăsa oamenii să moară de foame, dar în nici un caz aceste probleme nu se pot rezolva prin sacrificiul culturii.”