Prima pagină » Știri » 20 de angajați ai Oltchim au intrat în greva foamei

20 de angajați ai Oltchim au intrat în greva foamei

20 de angajați ai Oltchim au intrat în greva foamei
Alți doi angajați ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au intrat în greva foamei, miercuri dimineață, după ce 18 salariați au recurs la această formă de protest cu o zi în urmă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alți doi angajați ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au intrat în greva foamei, miercuri dimineață, după ce 18 salariați au recurs la această formă de protest cu o zi în urmă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit președintelui Sindicatului „Victoria” din Oltchim, Corneliu Cernev, doi din cei 20 de salariați care în urmă cu o zi au intrat în greva foamei au renunțat marți seară, din motive medicale, însă miercuri dimineață alți doi angajați li s-au alăturat celor 18 greviști ai foamei.

„În prezent 20 de angajați sunt în greva foamei, în cortul amenajat în fața pavilionului administrativ al combinatului, după ce doi au renunțat aseară, iar alți doi au decis acum să adopte acestă formă extremă de protest. Cei 18 au rămas noaptea trecută la dispensarul Oltchim, sub supravegherea medicilor, au fost văzuți și de cei de la DSP Vâlcea și de la Ambulanță, iar deocamdată starea lor de sănătate este stabilă. Oamenii vor să fie respectați, vor să aibă de muncă, nu mai vor să fie mințiți că nu știu ce strategii are Guvernul”, a declarat Corneliu Cernev.

Marți seară, greviștii foamei s-au întâlnit cu reprezentanții conducerii Oltchim, cărora le-au înmânat un document cu mai multe revendicări.

„Am cerut asigurarea pentru o funcționare minimală a combinatului a 42 meagawați pe oră și 140 de tone pe zi de propilenă, cotă de electricitate și cantitate de materie primă fără de care nu putem funcționa, asigurarea acordării unui avans și a unei lichidări în fiecare lună, fixându-se pentru 15 februarie plata unei lichidări, pe 28 februarie un avans, iar pe 15 martie o altă lichidare. Am solicitat dovezi concrete că va fi asigurat capitalul de lucru, am cerut ca ministrul Economiei, Varujan Vosganian, să ne prezinte rezultatul discuțiilor de la Bruxelles, am mai cerut ca în cazul restructurărilor de personal, dacă acestea vor fi totuși realizate, să se respecte Contractul Colectiv de Muncă privind acordarea salariilor compensatorii, respectiv acordarea a 6, 12 și 18 astfel de salarii, în funcție de vechime, și am mai cerut să ni se spună verde în față ce s-a hotărât cu petrochimia de la Pitești, respectiv dacă această Divizie Petrochimică de la Bradu va fi păstrată sau nu în cadrul Oltchim. Așteptăm un răspuns la toate aceste revendicări”, a precizat liderul sindical.

Aproximativ 200 de angajați ai combinatului Oltchim au protestat, marți, în fața unității, după ce din cauza lipsei de materie primă a fost oprită activitatea în cele trei secții unde producția fusese reluată în noiembrie 2012.

Combinatul Oltchim se află în insolvență, cererea de declanșare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, și BDO Business Restructuring, parte a rețelei grupului internațional BDO.

Guvernul a încercat anul trecut să privatizeze Oltchim, însă licitația pentru vânzarea pachetului majoritar de acțiuni a eșuat din cauză că patronul OTV, Dan Diaconescu, declarat câștigător al licitației, nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eșec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Oana Tomoiagă, dezvăluiri despre relația cu Mirela Vaida, după cearta de la Asia Express: „Are gura mare”
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!