Prima pagină » Știri » The Hollywood Reporter: „Poziția copilului”, achiziționat pentru piața de film germană și franceză

The Hollywood Reporter: „Poziția copilului”, achiziționat pentru piața de film germană și franceză

The Hollywood Reporter:
Filmul românesc "Poziția copilului", de Călin Peter Netzer, recompensat sâmbătă seară cu trofeul Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, a fost achiziționat pentru piața de film germană și cea franceză, informează hollywoodreporter.com.

Filmul românesc „Poziția copilului”, de Călin Peter Netzer, recompensat sâmbătă seară cu trofeul Ursul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, a fost achiziționat pentru piața de film germană și cea franceză, informează hollywoodreporter.com.

Compania X Verleich a achiziționat de la compania Beta Film drepturile de difuzare a filmului „Poziția copilului” în țările vorbitoare de limba germană.

Astfel, filmul regizat de Călin Peter Netzer, primul lungmetraj românesc din istorie care a câștigat cel mai mare trofeu decernat la Berlinală, va rula în cinematografele din Germania, Austria și cantoanele din Elveția în care se vorbește limba germană.

Compania Beta Film a încheiat și alte contracte de distribuție a filmului „Poziția copilului”, printre țările în care va rula acest lungmetraj numărându-se Franța, Olanda, Belgia, Luxemburg, Grecia și Taiwan.

Filmul „Poziția copilului”, care a avut premiera mondială la Berlin și a rulat în competiția oficială a Berlinalei 2013, a fost extrem de bine primit atât de public, cât și de criticii de specialitate. Publicația The Hollywood Reporter atribuie acest succes deosebit de care s-a bucurat pelicula românească uluitoarei performanțe actoricești a actriței Luminița Gheorghiu, care interpretează rolul unei mame cu un caracter dominator, decisă să profite de șansa de a recăpăta controlul asupra vieții fiului ei adult, atunci când acesta riscă să ajungă la închisoare, după ce a accidentat mortal un copil în timp ce își conducea automobilul cu o viteză peste limita legală.

„Poziția copilului” s-a aflat în competiția oficială a Berlinalei 2013 alături de alte 18 filme.

Din juriul competiției oficiale a Festivalului Internațional de Film de la Berlin ( 7-17 februarie) au făcut parte Wong Kar Wai (președinte), Susanne Bier, Tim Robbins, Shirin Neshat, Athina Rachel Tsangari, Andreas Dresen și Ellen Kuras.

Marele premiul/ trofeul Ursul de Aur primit de „Poziția copilului”, sâmbătă seara, la gala Festivalului de Film de la Berlin vine după ce, vineri seară, filmul lui Călin Netzer a primit și premiul criticii internaționale – FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.

„Poziția copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer, după multi-premiatele „Maria” (2003) și „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbește cu dramatism, cu emoție, dar și cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste și despre amprentele pe care le lasă părinții asupra personalității acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan și vorbește despre trafic de influență și corupție la nivel mic în instituțiile de bază ale societății și extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă și fiu. Li se alătură, într-o distribuție selectă, nume ca Natașa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu și Vlad Ivanov.

Călin Netzer, regizorul filmului „Poziția copilului”, a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că și-a dorit să realizeze un film așa cum l-a simțit, „greu de digerat, dar care merită văzut”.

„Poziția copilului” este o producție Parada Film în co-producție cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Fostul președinte al unei țări a fost condamnat la moarte