Prima pagină » Știri politice » Borbely: Vom avea aproape 800 de delegați la Congresul UDMR

Borbely: Vom avea aproape 800 de delegați la Congresul UDMR

Borbely: Vom avea aproape 800 de delegați la Congresul UDMR
Vicepreședintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, afirmă că pe ordinea de zi a CRU se numără adoptarea unor decizii privind Congresul Uniunii, propunerile vizând data de 25 mai și un număr de aproape 800 de delegați, transmite corespondentul MEDIAFAX

Vicepreședintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, afirmă că pe ordinea de zi a CRU se numără adoptarea unor decizii privind Congresul Uniunii, propunerile vizând data de 25 mai și un număr de aproape 800 de delegați, transmite corespondentul MEDIAFAX

Vicepreședintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat, sâmbătă, presei, înaintea ședinței Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU), care are loc la Palatul Culturii din Târgu Mureș, că ședința se concentrează pe adoptarea deciziilor privind organizarea celui de-al XI-lea Congres al UDMR.

El a arătat că propunerile vizează data de 25 mai, municipiul Miercurea Ciuc și un număr de aproape 800 de delegați.

„Deocamdată, nu discutăm modificările la statut, vom avea câteva decizii în ceea ce privește numărul delegaților la Congres – va fi cel mai mare congres al UDMR în ceea ce privește numărul delegaților, vom avea aproape 800 de delegați. Vom propune să aibă loc Congresul la Miercurea Ciuc, în 25 mai, și vom avea unele decizii în ceea ce privește componența acestor comisii privind modificarea programului și a statutului UDMR. De-acum vor începe discuțiile în ceea ce privește acel set de propuneri privind modificarea statutului. Au trecut doi ani de la congresul trecut, la program avem unele provocări UE, privind problematica regionalizării și alte lucruri, deci vom avea ce discuta”, a spus Borbely.

El a adăugat că se dorește ca, prin modificările care vor fi aduse statutului la Congres, în funcție de propuneri, să se realizeze „un fel de compromis între autonomia filialelor locale și deciziile care se iau în forurile de conducere ale UDMR”.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, anunța, la începutul lunii februarie, într-o conferință de presă, că Uniunea va organiza un Congres ordinar în 25 mai, la Miercurea Ciuc, în cadrul căruia se vor modifica Statutul și Programul formațiunii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi