Prima pagină » Știri politice » Moțiunea Oltchim, votată „din greșeală” de 19 deputați USL

Moțiunea Oltchim, votată „din greșeală” de 19 deputați USL

Moțiunea Oltchim, votată
Moțiunea simplă pe tema Oltchim a fost votată, marți, favorabil, și de 16 deputați PNL, 3 ai PSD și unul al Minorităților Naționale, celelalte 58 de voturi "pentru" aparținând opoziției.

Moțiunea simplă pe tema Oltchim a fost votată, marți, favorabil, și de 16 deputați PNL, 3 ai PSD și unul al Minorităților Naționale, celelalte 58 de voturi „pentru” aparținând opoziției.

De asemenea, un reprezentant al PDL, George Ionescu, a votat împotriva moțiunii.

Liberalii care au votat moțiunea Oltchim sunt Marin Anton, Vasile Berci, Anton Doboș, Traian Dobrinescu, Stelian Nechita Dolha, Grațiela Gavrilescu, Dumitru Verginel Gireadă, Virgil Guran, Nicu Marcu, Viorica Marcu, Daniel Iane, Alexandri Nicolae, Ancuța Pocora, Raluca Surdu, Vasile Varga și Hubert Thuma.

Potrivit unor surse parlamentare, liberalii care au votat în favoarea moțiunii au făcut acest lucru din greșeală. Liderul grupului PNL, Dan Radu Rușanu, nu a fost prezent, iar Victor Paul Dobre, care l-a înlocuit, le-a indicat eronat liberalilor cum să voteze la moțiune, au relatat sursele. 16 dintre deputații liberali prezenți au urmat indicația greșită a lui Dobre și au votat, astfel, în favoarea moțiunii.

De la PSD, moțiunea Oltchim a fost votată de Mădălin Voicu, Anghel Stanciu și Marius Manolache.

Deputatul Grupului Minorităților Slavomir Gvozdenovici a votat în favoarea moțiunii.

Deputații UDMR prezenți s-au abținut de la vot.

Camera Deputaților a respins, marți, moțiunea simplă inițiată de PDL pe tema Oltchim, intitulată „Guvernul Ponta – fabrică de șomeri”, fiind înregistrate 78 de voturi „pentru”, 189 „împotrivă” și 18 abțineri.

Inițiatorii moțiunii cereau demisia miniștrilor Varujan Vosganian și Daniel Chițoiu.

În timpul dezbaterilor de luni asupra moțiunii, reprezentanții PDL și cei ai USL s-au învinovățit reciproc pentru situația în care se află combinatul Oltchim.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că ministerul și managementul Oltchim au făcut eforturi considerabile pentru asigurarea funcționării combinatului, că în scurt timp va fi numit administratorul special al firmei și că el crede în redresarea societății.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Gabi Torje a SPART deja marele premiu câștigat la Asia Express. Pe ce a cheltuit banii primiți de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Vedeta TV care și-a făcut 50 de operații estetice: „8 măriri de sâni, 3 liftinguri la fese, plus nas, urechi, tot! Acum am avut o infecție generalizată”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Românii plătesc tot mai mult pentru traiul zilnic. Ce s-a scumpit cel mai mult în ultimul an?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi