Prima pagină » Economic » Miniștrii de Finanțe din UE au aprobat un control mai strict al bugetelor naționale

Miniștrii de Finanțe din UE au aprobat un control mai strict al bugetelor naționale

Miniștrii de Finanțe din UE au aprobat un control mai strict al bugetelor naționale
Miniștrii europeni de Finanțe au aprobat marți un pachet legislativ care mărește prerogativele Comisiei Europene în privința controlului asupra bugetelor naționale ale țărilor din zona euro.

Miniștrii europeni de Finanțe au aprobat marți un pachet legislativ care mărește prerogativele Comisiei Europene în privința controlului asupra bugetelor naționale ale țărilor din zona euro, informează Mediafax, citând AFP.

Decizia, luată în unanimitate, nu este surprinzătoare, având în vedere acordul politic de la sfârșitul lunii februarie, între Parlamentul European și președinția irlandeză a UE.

Pachetul legislativ trebuie să fie aprobat în plenul Parlamentului European, săptămâna viitoare, pentru a intra în vigoare, și are rolul de a evita declanșarea unor noi crize în zona euro. Astfel, toate țările din zona euro trebuie să prezinte proiectele de buget pentru anul următor Comisiei Europene și Eurogroup, înainte de jumătatea lunii octombrie.

Dacă un proiect nu respectă exigențele Pactului de Stabilitate, care interzice deficite bugetare de peste 3% din PIB, atunci Comisia Europeană poate cere modificări. CE va verifica totodată, în luna mai, dacă bugetul îi respectă recomandările.

Parlamentele naționale vor rămâne suverane și vor aproba proiectele de buget.

Statele care beneficiază de un program de asistență financiară, precum Grecia, Irlanda și Portugalia, vor fi supuse unei supravegheri sporite.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Eurostat: Aproape o cincime dintre români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!