Prima pagină » Știri externe » Israelul, Statele Unite și Grecia au efectuat manevre militare comune în Marea Mediterană

Israelul, Statele Unite și Grecia au efectuat manevre militare comune în Marea Mediterană

Israelul, Statele Unite și Grecia au efectuat manevre militare comune în Marea Mediterană
Israelul, Statele Unite și Grecia au efectuat joi manevre navale în Marea Mediterană, prevăzute să se desfășoare în următoarele două săptămâni, potrivit unui comunicat militar israelian, relatează AFP.

Israelul, Statele Unite și Grecia au efectuat joi manevre navale în Marea Mediterană, prevăzute să se desfășoare în următoarele două săptămâni, potrivit unui comunicat militar israelian, relatează AFP.

Denumite operațiunea „Noble Dina”, aceste „exerciții anuale fac parte dintr-un program de cooperare în domeniul securității între marina israeliană și cea a țărilor străine”, a precizat comunicatul, adăugând că aceasta constituie o „oportunitate pentru Israel de a reîntări legăturile de cooperare cu aliații săi”.

În lunile octombrie-noiembrie, Israelul și Statele Unite au efectuat manevre militare comune, considerate de armata israeliană drept „cel mai important exercițiu” de acest tip, din istoria celor două țări.

Aproximativ 3.500 de militari din partea comandamentului american EUCOM și 1.000 de militari israelieni au participat la manevrele care includ exerciții de apărare aeriană de amploare.

Timp de mai mulți ani, Israelul și Statele Unite au organizat manevre navale alături de Turcia, însă în septembrie 2011, Ankara l-a expulzat pe ambasadorul israelian și a suspendat cooperarea militară cu statul evreu.

Turcia s-a înfuriat pentru că nu a obținut scuze din partea Israelului, după asaltul mortal efectuat de armata israelienă, în mai 2010, împotriva unei ambarcațiuni de ajutor umanitar pentru Fâșia Gaza, în cursul căruia și-au pierdut viața nouă turci.

Israelienii au refuzat să prezinte orice scuză sau compensație.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alexei Navalnîi a fost otrăvit. Acuzații grave aduse Rusiei de cinci state europene
Digi24
Militarii NATO, învinși de ucraineni. Un exercițiu a arătat cum o echipă mică de operatori de drone a câștigat în fața aliaților
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Fostă patinatoare, jefuită și ucisă brutal. A fost împușcată în propria mașină, la doar 28 de ani
Mediafax
Stubb: Imperialismul și expansiunea sunt înscrise în ADN-ul lui Putin și al Rusiei
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
România, printre ultimele locuri din lume la adopția de mașini electrice
Descopera.ro
Balcanii și Marile Puteri. Ce se întâmpla aici în anii 1912–1913
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
De ce riscă Ungaria să returneze 10 miliarde de euro către Comisia Europeană?