AFP: Hugo Chavez, un lider dedicat „revoluției bolivariene”

Hugo Chavez a făcut din „revoluția bolivariană” unicul scop al vieții sale, cu tot ceea implica acest lucru, și anume un idealism plin de contradicții, un radicalism absolut față de adversari, o certitudine periculoasă că era indispensabil și exercitarea puterii de unul singur, comentează AFP.

O strângere de mână și două minute de conversație erau suficiente pentru a realiza că, atunci când pretindea că visează la o pensionare în care să stea întins într-un hamac, de unde să vegheze asupra unei mici turme de vaci, undeva la marginea râului Arauca, Hugo Chavez mințea.

Președintele Venezuelei era un politician activ 24 de ore din 24. El a făcut din „revoluția bolivariană” unicul scop al vieții sale, cu tot ceea implica acest lucru, și anume un idealism plin de contradicții, un radicalism absolut față de adversari, o certitudine periculoasă că era indispensabil și exercitarea puterii de unul singur, comentează Beatriz Lecumberri, care a condus Biroul AFP din caracas în perioada 2008-2011, autoarea unei cărți despre Venezuela condusă de Chavez, „La Revolucion sentimental”, publicată în spaniolă, în 2011.

FLASH NEWS Alertă pe litoralul bulgăresc al Mării Negre: Două incidente cu drone au fost raportate în stațiuni învecinate. Ce se știe până acum

11:20

VIDEO Florin Manole vorbește despre colegii din Parlament. Cu cine ar ieși la o bere și cine este „o mare dezamăgire” pentru fostul ministru

11:12

„Chavez este 150% om politic. Nimeni nu îi va putea reproșa că nu s-a dăruit trup și suflet țării. Chiar cei care îl urăsc o recunosc și este, de altfel, motivul pentru care îl urăsc”, afirmă un colaborator apropiat al președintelui defunct.

În cei 14 ani în care s-a aflat la putere, Chavez a fost omniprezent. El a dormit puțin, nu pleca în concediu și a efectuat puține vizite în străinătate.

„Astăzi voi vorbi puțin. Doar patru ore”, glumea într-o emisiune televizată, în 2009, pe când se afla apogeul președinției sale exuberante.

Cele patru ore s-au transformat repede în șapte sau opt ore, fără promter și fără pauze publicitare.

Vocea sa a devenit un fel de muzică de fond în Venezuela. Portretul său apărea până și pe zidurile satelor celor mai izolate. Imaginea sa a fost înglobată, aproape tatuată, în viața cotidiană a venezuelienilor. Numele său era menționat în discuții de la pâine, în metrou sau în lift.

Președintele a fost personajul principal și aproape singurul actor al vieții politice. Șavismul s-a redus la el. Viața în Venezuela putea coti rapid spre o „supradoză” de Chavez..

Chavez, o persoană deloc punctuală, intra în sala de conferințe de presă cu aplombul persoanelor care se știu așteptate, pe ușa de la dreapta portretului mentorului său, Simon Bolivar. Fiori de teamă și respect îi incercau pe membrii Guvernului, prezenți acolo.

Inclusiv cei mai virulenți detractori ai săi și jurnaliștii cei mai critici au recunoscut faptul că atunci când se aflau în fața președintelui, charisma acestuia era inegalabilă. Era impunător, dar putea să pară simpatic.

„Hei, băieți, ați mâncat ceva?”, glumea președintele zâmbind larg, iar miniștrii răsuflau ușurați văzând că „șeful” era într-o pasă bună în ziua respectivă.

Uneori își trezea miniștrii în miezul nopții, când îi venea o idee. Îi umilea în mod public atunci când nu soluționau vreo probleme. Le dădea senzația că fac parte dintr-un proiect major, dar nu ezita să le amintească faptul că nu înseamnă nimic. Lucrurile care îi plăceau sau displăceau președintelui erau greu de suportat.

„Când lucrezi cu un lider atât de excepțional ca Chavez, știi că proiectul tău este proiectul lui. Punct. Planurile individuale nu au ce căuta aici”, rezumă un membru al Guvernului.

În fața camerelor, în direct, Chavez surprindea, descumpănea. Era capabil să naționalizeze o bancă în timp ce vizita o mănăstire de maici, să anunțe întreruperea relațiilor diplomatice cu Columbia, alături de fotbalistul Diego Maradona, să exproprieze case arătându-le cu degetul în timpul unei plimbări prin Caracas sau să-i spună soției sale de atunci să fie pregătită pentru că, de Valentine’s Day se va „ocupa de ea cum trebuie”.

Fiind subiectul unor contradicții profunde până la sfârșitul vieții, Chavez putea să își numească adversarul politic „porc”, după care să lanseze un apel la reconciliere națională, să-l trimită pe Obama în iad, după care să-i spună „I want to be your friend”, să denunțe comploturi teribile împotriva sa și să fredoneze o piesă folclorică veselă, după care să continue ca și cum nimic nu sar fi întâmplat.

Dincolo de imaginea unui lider tropical pe care mulți i-au atașat-o, Chavez ascundea o remarcabilă capacitate de calcul, dublată de un instinct natural de a detecta oportunități și a supraviețui unor eșecuri.

Motorul său era comuniunea aproape mistică pe care o avea cu sute de mii de venezueleni, care i-au cerut să nu plece niciodată. Adorarea pe care o suscita în jumătate din țară era direct proporțională cu ura și îngrijorarea pe care o genera celeilalte jumătăți. Pe aceasta din urmă Chavez o disprețuia fără milă și o trata ca „anti-revoluționară”.

„Viața mea vă aparține!” aclama președintele în timpul unor mitinguri în masă, delirante, care depășeau capacitatea de înțelegere a unui străin sosit în Venezuela.

Purtat de proiectul său, hipnotizat de socialismul învățat din cărți, Chavez părea că trăiește singur într-o lume paralelă. Uneori își dădea seama de acest lucru.

Fostul ministru, Carlos Genatios, trecut în tabăra opoziției, își amintește că într-o zi l-a văzut pe Chavez posomorât, la palatul prezidențial, și l-a întrebat ce nu este în regulă. „Aici, oamenii nu îmi vorbesc, nu îndrăznesc, nu îmi povestesc nimic”, i-a răspuns el.

A afla ce se ascundea în spatele „comandantului” era o adevărată provocare. Democrat sau tiran? Socialist din secolul XXI sau oportunist? Obsedat de putere sau un idealist convins de misiunea sa? Sau toate laolaltă?

„Ei fabrică un Chavez care nu are nimic de-a face cu mine”, a avertizat președintele într-o zi.

În ocazii rare, eul său profund răbufnea la suprafață, ca atunci afla că o tânără a născut în stradă pentru că nu a primit-o niciun spital, că magazinele nu au mâncare pe rafturi, sau când fulgera cu privirea vreun jurnalist care îndrăznea să îi pună vreoo întrebare stânjenitoare.

Prin moartea sa, Chavez a surprins din nou. Deși era așteptată, dispariția sa pare încă ireală celor 29 de milioane de venezuelieni. Poate că moartea l-a luat prin surprindere inclusiv pe președinte, incapabil să se resemneze să parcurgă drumul dificil ce desparte gloria de patul de moarte.

„Cel mai rău scenariu este ca Chavez să moară, pentru că vrem să îl învingem”, declara Ramon Guillermo Aveledo, liderul MUD, un bloc al opoziției. Multă vreme opoziția nu a găsit o modalitate să existe în fața lui Chavez. Este ca și cum, murind, Chavez și-a îndeplinit voința intimă de a se perpetua la putere și în istorie.