Prima pagină » Știri externe » AFP: Hugo Chavez, un lider dedicat „revoluției bolivariene”

AFP: Hugo Chavez, un lider dedicat „revoluției bolivariene”

AFP: Hugo Chavez, un lider dedicat
Hugo Chavez a făcut din "revoluția bolivariană" unicul scop al vieții sale, cu tot ceea implica acest lucru, și anume un idealism plin de contradicții, un radicalism absolut față de adversari, o certitudine periculoasă că era indispensabil și exercitarea puterii de unul singur, comentează AFP.

Hugo Chavez a făcut din „revoluția bolivariană” unicul scop al vieții sale, cu tot ceea implica acest lucru, și anume un idealism plin de contradicții, un radicalism absolut față de adversari, o certitudine periculoasă că era indispensabil și exercitarea puterii de unul singur, comentează AFP.

O strângere de mână și două minute de conversație erau suficiente pentru a realiza că, atunci când pretindea că visează la o pensionare în care să stea întins într-un hamac, de unde să vegheze asupra unei mici turme de vaci, undeva la marginea râului Arauca, Hugo Chavez mințea.

Președintele Venezuelei era un politician activ 24 de ore din 24. El a făcut din „revoluția bolivariană” unicul scop al vieții sale, cu tot ceea implica acest lucru, și anume un idealism plin de contradicții, un radicalism absolut față de adversari, o certitudine periculoasă că era indispensabil și exercitarea puterii de unul singur, comentează Beatriz Lecumberri, care a condus Biroul AFP din caracas în perioada 2008-2011, autoarea unei cărți despre Venezuela condusă de Chavez, „La Revolucion sentimental”, publicată în spaniolă, în 2011.

„Chavez este 150% om politic. Nimeni nu îi va putea reproșa că nu s-a dăruit trup și suflet țării. Chiar cei care îl urăsc o recunosc și este, de altfel, motivul pentru care îl urăsc”, afirmă un colaborator apropiat al președintelui defunct.

În cei 14 ani în care s-a aflat la putere, Chavez a fost omniprezent. El a dormit puțin, nu pleca în concediu și a efectuat puține vizite în străinătate.

„Astăzi voi vorbi puțin. Doar patru ore”, glumea într-o emisiune televizată, în 2009, pe când se afla apogeul președinției sale exuberante.

Cele patru ore s-au transformat repede în șapte sau opt ore, fără promter și fără pauze publicitare.

Vocea sa a devenit un fel de muzică de fond în Venezuela. Portretul său apărea până și pe zidurile satelor celor mai izolate. Imaginea sa a fost înglobată, aproape tatuată, în viața cotidiană a venezuelienilor. Numele său era menționat în discuții de la pâine, în metrou sau în lift.

Președintele a fost personajul principal și aproape singurul actor al vieții politice. Șavismul s-a redus la el. Viața în Venezuela putea coti rapid spre o „supradoză” de Chavez..

Chavez, o persoană deloc punctuală, intra în sala de conferințe de presă cu aplombul persoanelor care se știu așteptate, pe ușa de la dreapta portretului mentorului său, Simon Bolivar. Fiori de teamă și respect îi incercau pe membrii Guvernului, prezenți acolo.

Inclusiv cei mai virulenți detractori ai săi și jurnaliștii cei mai critici au recunoscut faptul că atunci când se aflau în fața președintelui, charisma acestuia era inegalabilă. Era impunător, dar putea să pară simpatic.

„Hei, băieți, ați mâncat ceva?”, glumea președintele zâmbind larg, iar miniștrii răsuflau ușurați văzând că „șeful” era într-o pasă bună în ziua respectivă.

Uneori își trezea miniștrii în miezul nopții, când îi venea o idee. Îi umilea în mod public atunci când nu soluționau vreo probleme. Le dădea senzația că fac parte dintr-un proiect major, dar nu ezita să le amintească faptul că nu înseamnă nimic. Lucrurile care îi plăceau sau displăceau președintelui erau greu de suportat.

„Când lucrezi cu un lider atât de excepțional ca Chavez, știi că proiectul tău este proiectul lui. Punct. Planurile individuale nu au ce căuta aici”, rezumă un membru al Guvernului.

În fața camerelor, în direct, Chavez surprindea, descumpănea. Era capabil să naționalizeze o bancă în timp ce vizita o mănăstire de maici, să anunțe întreruperea relațiilor diplomatice cu Columbia, alături de fotbalistul Diego Maradona, să exproprieze case arătându-le cu degetul în timpul unei plimbări prin Caracas sau să-i spună soției sale de atunci să fie pregătită pentru că, de Valentine’s Day se va „ocupa de ea cum trebuie”.

Fiind subiectul unor contradicții profunde până la sfârșitul vieții, Chavez putea să își numească adversarul politic „porc”, după care să lanseze un apel la reconciliere națională, să-l trimită pe Obama în iad, după care să-i spună „I want to be your friend”, să denunțe comploturi teribile împotriva sa și să fredoneze o piesă folclorică veselă, după care să continue ca și cum nimic nu sar fi întâmplat.

Dincolo de imaginea unui lider tropical pe care mulți i-au atașat-o, Chavez ascundea o remarcabilă capacitate de calcul, dublată de un instinct natural de a detecta oportunități și a supraviețui unor eșecuri.

Motorul său era comuniunea aproape mistică pe care o avea cu sute de mii de venezueleni, care i-au cerut să nu plece niciodată. Adorarea pe care o suscita în jumătate din țară era direct proporțională cu ura și îngrijorarea pe care o genera celeilalte jumătăți. Pe aceasta din urmă Chavez o disprețuia fără milă și o trata ca „anti-revoluționară”.

„Viața mea vă aparține!” aclama președintele în timpul unor mitinguri în masă, delirante, care depășeau capacitatea de înțelegere a unui străin sosit în Venezuela.

Purtat de proiectul său, hipnotizat de socialismul învățat din cărți, Chavez părea că trăiește singur într-o lume paralelă. Uneori își dădea seama de acest lucru.

Fostul ministru, Carlos Genatios, trecut în tabăra opoziției, își amintește că într-o zi l-a văzut pe Chavez posomorât, la palatul prezidențial, și l-a întrebat ce nu este în regulă. „Aici, oamenii nu îmi vorbesc, nu îndrăznesc, nu îmi povestesc nimic”, i-a răspuns el.

A afla ce se ascundea în spatele „comandantului” era o adevărată provocare. Democrat sau tiran? Socialist din secolul XXI sau oportunist? Obsedat de putere sau un idealist convins de misiunea sa? Sau toate laolaltă?

„Ei fabrică un Chavez care nu are nimic de-a face cu mine”, a avertizat președintele într-o zi.

În ocazii rare, eul său profund răbufnea la suprafață, ca atunci afla că o tânără a născut în stradă pentru că nu a primit-o niciun spital, că magazinele nu au mâncare pe rafturi, sau când fulgera cu privirea vreun jurnalist care îndrăznea să îi pună vreoo întrebare stânjenitoare.

Prin moartea sa, Chavez a surprins din nou. Deși era așteptată, dispariția sa pare încă ireală celor 29 de milioane de venezuelieni. Poate că moartea l-a luat prin surprindere inclusiv pe președinte, incapabil să se resemneze să parcurgă drumul dificil ce desparte gloria de patul de moarte.

„Cel mai rău scenariu este ca Chavez să moară, pentru că vrem să îl învingem”, declara Ramon Guillermo Aveledo, liderul MUD, un bloc al opoziției. Multă vreme opoziția nu a găsit o modalitate să existe în fața lui Chavez. Este ca și cum, murind, Chavez și-a îndeplinit voința intimă de a se perpetua la putere și în istorie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
Rețelele sociale, DUȘMANUL notelor bune? Ce au descoperit cercetătorii italieni
Click
Destinul trist al Andei Călugăreanu: respinsă de 9 ori la Teatru și părăsită de soț pentru o altă artistă. 34 de ani de la moartea ei
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei