Prima pagină » Știri politice » Antonescu îi răspunde lui Băsescu: Referendumul privind parlamentul unicameral a fost impus „în condiții anormale și nepotrivite”

Antonescu îi răspunde lui Băsescu: Referendumul privind parlamentul unicameral a fost impus „în condiții anormale și nepotrivite”

Antonescu îi răspunde lui Băsescu: Referendumul privind parlamentul unicameral a fost impus
Președintele PNL și al Senatului, Crin Antonescu, a declarat că revizuirea Constituției nu se va face după cum vrea președintele Băsescu, dar nu va fi o Constituție împotriva acestuia.

Președintele PNL și al Senatului, Crin Antonescu, a declarat că revizuirea Constituției nu se va face după cum vrea președintele Băsescu, dar nu va fi o Constituție împotriva acestuia.

„E nevoie de o recredibilizare a Constituției și a sistemului constituțional, nu pentru că a fost prost făcută, dar, profitând de ea, președinți, demnitari, politicieni au răstălmăcit-o, interpretat-o abuziv, însoțiți și de persoane care ar fi trebuit să fie în afara jocului politic. Interpretarea în spiritul Constituției ar fi putut evita crize care ne-au făcut rău”, a precizat Antonescu la o dezbatere despre revizuirea Constituției organizată la Universitatea „Dimitrie Cantemir”.

Președintele Comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituției a adăugat că trebuie evitat pericolul ca politicienii să se angajeze într-o luptă politică meschină la care sunt „invitați și provocați” de Traian Băsescu.

„Nu am de gând să polemizez cu domnia sa, dar trebuie să spun foarte clar, nu acceptăm să ni se impună premisa pe care domnul Traian Băsescu o consideră fundamentală, anume Parlament unicameral pentru că așa s-a pronunțat poporul la un moment dat și nici proiectul pe care instituția prezidențială încearcă să-l impună”, a subliniat Antonescu.

Liderul PNL a menționat că referendumul din 2009 privind Parlament unicameral cu 300 de membri a fost impus în „condiții anormale și nepotrivite”.

„În primul rând pentru că a fost atașat, suprapus pe un scrutin care avea și o altă miză, pentru că nu s-a făcut vreodată o dezbatere publică în care cetățenii care urmau să voteze să fie informați ce înseamnă un Parlament unicameral, ce înseamnă un Parlament bicameral. A doua parte introdusă pentru propaganda populistă pentru reducerea numărului de parlamentari este și în vederile noastre, în încercarea de a găsi o formulă rațională și eficientă pentru exercițiul calității de parlamentar și pentru bunul mers al Parlamentului”, a afirmat Crin Antonescu.

Potrivit acestuia, reducerea numărului de parlamentari se va face nu pentru că parlamentarii ar „fi niște paraziți sau pentru că sunt costisitori” și pentru ca „parlamentarul să fie mai puternic, mai reprezentativ”.

Antonescu s-a declarat optimist în privința revizuirii Constituției, susținând că dacă în zona economică depindem de mediul extern, revizuirea Constituției „stă doar în puterea noastră”, dar trebuie să existe bunăvoință politică.

„Este șansa de a relegitima în ochii unei societăți dezamăgite în politic și politică, de a da o nouă șansă acestei activități, acestui înțeles profund democratic al politicii”, a conchis președintele PNL.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!