Prima pagină » Știri » ONG: Mai puține adopții în România după schimbarea legii

ONG: Mai puține adopții în România după schimbarea legii

ONG: Mai puține adopții în România după schimbarea legii
Adopțiile, în regres după schimbarea legii; doar 778 de copii au devenit adoptabili

Sistemul adopției are nevoie de o schimbare reală, întrucât modificarea legii din aprilie 2012 a dus la un regres, numărul copiilor declarați adoptabili scăzând la 778, față de 1.736 în 2011, a declarat, marți, coordonatorul Asociației SOS Infertilitatea, Nicoleta Cristea-Brunel.

Reprezentanta Asociației SOS Infertilitatea a precizat că din 7 aprilie 2012, când a intrat în vigoare noua lege a adopției, au fost pronunțate 999 de decizii privind deschiderea procedurii de adopție, însă 221 dintre cereri au fost depuse pe rolul instanțelor înainte de această dată, ceea ce înseamnă că doar 778 de copii au devenit adoptabili de la modificarea actului normativ.

Potrivit datelor comunicate de Oficiul Român pentru Adopții, în 2009 au fost declarați adoptabili 1.730 de copii, în anul următor, 1.921, iar în 2011, alți 1.736 de minori.

„E nevoie de o schimbare reală în sistem”, a susținut Nicoleta Cristea-Brunel, precizând că, de la intrarea în vigoare a noii legi, au fost comunicate 365 de sentințe de încredințare în vederea adopției, dintre care 28 în București.

Vârsta medie a copiilor adoptați în ultimul an a fost de trei ani și trei luni, iar la sfârșitul anului trecut, în sistemul special de protecție erau 1.231 de copii care aveau sub 12 luni și 2.984 care aveau între unu și doi ani.

Coordonatorul SOS Infertilitatea a arătat că, practic, în ultimele zece luni, în Capitală, a fost înregistrată o adopție la două luni în fiecare sector.

Din punctul său de vedere, situația este una „extrem de gravă”, arătând că în sistemul de protecție sunt 61.656 de copiii care nu au acces la o familie din cauza prevederilor legale mult prea restrictive.

Cristea-Brunel a mai arătat că, la sfârșitul lunii februarie, în România erau 1.351 de părinți adoptatori atestați, 1.095 fiind la primul atestat, 199, la al doilea, 39, la al treilea, iar 18, la mai mult de trei atestate.

Președintele Oficiului Român pentru Adopții (ORA), Bogdan Panait, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, că informațiile transmise SOS Infertilitatea nu sunt datele finale pentru anul trecut, acestea fiind disponibile abia la sfârșitul acestui an, în funcție de cum sunt comunicate de către instanțe.

Panait a precizat că, după modificarea legii, a scăzut numărul de adopții în familie (soț/soție care adoptă copilul partenerului de viață) prin introducerea testului ADN și, per ansamblu, trendul este ascendent în ce privește numărul copiilor care au adopția ca soluție finală.

El a spus că după 75 la sută dintre copiii evaluați, pentru 2.140 s-a stabilit că adopția trebuie să fie măsura finală.

„Este o cifră care, până acum, nu a fost atinsă, chiar dacă este sub așteptările noastre. De asemenea, numărul de dosare trimise la instanțe a crescut, iar numărul de familii care au atestate de doi ani și mai mult a scăzut, ajungând la câteva zeci”, a precizat șeful ORA.

Bogdan Panait a precizat că instituția pe care o conduce va continua în acest an să pregătească atât managerii de caz, cât și personalul specializat pe adopție, pentru ca aceștia să cunoască noile prevederi și să le aplice corect.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
O bacterie prezentă în intestinul a până la 20% dintre oamenii sănătoși ar putea favoriza cancerul de colon. Ce au descoperit cercetătorii
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Astronauții chinezi au înregistrat cea mai scăzută temperatură atinsă vreodată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi