Prima pagină » Magazin » Mircea Cărtărescu: Andrei Marga și „bețivii” de la Salonul de Carte, la fel ca Ion Iliescu și „golanii” din Piața Universității

Mircea Cărtărescu: Andrei Marga și „bețivii” de la Salonul de Carte, la fel ca Ion Iliescu și „golanii” din Piața Universității

Mircea Cărtărescu: Andrei Marga și
Scriitorul Mircea Cărtărescu a declarat sâmbătă că a fost "frapat" de faptul că Andrei Marga, președintele Institutului Cultural Româna (ICR), i-a numit „bețivi" pe cei care au protestat la Salonul de Carte de la Paris, așa cum, cu două decenii în urmă, Ion Iliescu îi numea „golani" pe cei care ocupaseră Piața Universității.

Scriitorul Mircea Cărtărescu a declarat sâmbătă că a fost „frapat” de faptul că Andrei Marga, președintele Institutului Cultural Româna (ICR), i-a numit „bețivi” pe cei care au protestat la Salonul de Carte de la Paris, așa cum, cu două decenii în urmă, Ion Iliescu îi numea „golani” pe cei care ocupaseră Piața Universității.

Autorul în vârstă de 56 de ani se află la Bruxelles pentru trei evenimente literare desfășurate în cadrul Festivalului Passa Porta, organizate cu sprijinul ICR, deși recent a refuzat invitația Institutului de a participa la Salonul de Carte din capitala Franței.

„Mă bucur foarte tare că sunt aici cu dumneavoastră. Am fugit de la Paris ca să vin aici. Vă rog să mă credeți că nu exagerez și că pentru mine să fiu în acest moment la Bruxelles este mult mai important decât să fiu la Salonul cărții de la Paris, dacă există o comparație.”, a spus acesta la începutul discursului susținut în fața cititorilor adunați la librăria Europa Nova.

Ulterior, Cărtărescu a precizat că a făcut declarația respectivă fără „nici un fel de parti-pris”, relatează Agerpres.

„Am spus-o numai pentru că acum doi ani am fost la Bruxelles pentru festivalul literar Passa Porta și mi s-a părut un festival extraordinar. Mie nu îmi plac evenimentele ample și foarte mediatizate, eu le prefer pe cele ceva mai mici dar foarte profesionalizate. De aceea am preferat, decât să merg cu 50 de scriitori români în Franța, să vin aici, unde mă pot întâlni cu Cees Noteboom, cu o mulțime de alți autori de prim rang”, a explicat scriitorul.

În ceea ce privește polemica apărută în jurul Salonului de Carte de la Paris și a protestului de joi, de la standul României, Mircea Cărtărescu a precizat că a „urmărit vag toată povestea.”

„Am fost frapat de similitudinea dintre faptul că, acum două decenii, Ion Iliescu îi numea > pe cei care ocupaseră Piața Universității și faptul că domnul Marga îi numește acum > pe cei care au făcut protestul”, a comentat scriitorul.

Zece artiști români și străini purtând măști cu chipurile scriitorilor Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu au manifestat joi seară la Salonul de Carte de la Paris contra absenței de la eveniment a autorilor români de anvergură, care au refuzat să participe ca protest față de conducerea ICR.

Potrivit Mediafax, aceștia au împărțit manifeste pe care scria „ICR off”, ca semn de protest față de actuala conducere a Institutului Cultural Român.

Cu toate acestea, președintele ICR Andrei Marga a declarat că nici măcar nu a observat protestul, atenția sa concentrându-se asupra altor evenimente.

„Eu trebuie să vă spun foarte sincer, am fost preocupat de primirea președintelui Hollande, care a fost foarte informat asupra standului nostru, asupra prezenței românești. Nu mi-am dat seama să fie vreun protest. Ce a făcut fiecare, individual, nu era treaba mea să-i urmăresc. Poate că au fost proteste, puteți consulta principalii intelectuali ai țării și veți avea, cred, aceeași opinie pe care și eu am exprimat-o”.

Salonul de Carte de la Paris, una dintre cele mai mari manifestări literare internaționale, se desfășoară în perioada 22 – 25 martie. Evenimentul reunește anual peste 1.000 de expozanți din 40 de țări, 30.000 de profesioniști ai pieței editoriale internaționale și peste 2.000 de autori din toată lumea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Viza de SUA a lui George Simion, contestată de 4 oficiali americani
Cancan.ro
Cristian Boureanu a comis-o din nou! A condus o puștoaică acasă, iar la final s-a lăsat cu scandal
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
Armata Română modifică softurile sistemelor anti-dronă după valul de atacuri de la graniță. Miruță: Unele echipamente nu știu să vorbească între ele
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
A murit actrița Hayden Panettiere, celebră pentru rolurile din „Nashville” și „Heroes”. Avea 36 de ani
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Simone Tempestini, aproape de PODIUMUL european la raliuri! Cum s-a descurcat românul în Raliul Cehiei?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Frumusețea a devenit o condiție la locul de muncă?