Prima pagină » Știri » Cursurile, suspendate marți în toate unitățile de învățământ din județele Argeș și Dâmbovița

Cursurile, suspendate marți în toate unitățile de învățământ din județele Argeș și Dâmbovița

Cursurile vor fi suspendate, marți, în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județele Argeș și Dâmbovița, ca urmare a avertizărilor meteorologice de cod portocaliu în zonele respective, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cursurile vor fi suspendate, marți, în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județele Argeș și Dâmbovița, ca urmare a avertizărilor meteorologice de cod portocaliu în zonele respective, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În județul Argeș, decizia a fost luată, luni seară, în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și se aplică tuturor preșcolarilor și elevilor din clasele I – XII, materia pierdută urmând să fie recuperată în data de 6 aprilie.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Argeș, decizia suspendării cursurilor a fost luată în urma consultărilor cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș, pentru a se preveni blocarea elevilor în mijloacele de transport și în autoturisme din cauza ninsorii puternice și a vântului.

Și în Dâmbovița cursurile vor fi suspendate, marți, în toate grădinițele, școlile și liceele din județ,, ca urmare a avertizării meteorologice de cod portocaliu în zonă, decizia fiind luată de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Comitetul pentru Situații de urgență din județ.

Capitala și nouă județe din sudul țării vor fi marți, între orele 4.00 și 14.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori și viscol, pentru alte 14 județe fiind emis cod galben.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări, una cod portocaliu, valabilă marți, între orele 04.00 și 14.00, și o alta cod galben, care va intra în vigoare luni seara, la ora 20.00.

Potrivit meteorologilor, codul galben care va intra în vigoare luni, la ora 20.00, vizează Bucureștiul și județele Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea, Argeș, Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Caraș-Severin, Sibiu, Brașov, Covasna și Vrancea.

Marți, de la ora 04.00 până la ora 14.00, Capitala și județele Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea, Argeș și Olt vor fi sub avertizare cod portocaliu de ninsori și viscol.

„În intervalul menționat, în județele Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Ilfov – inclusiv municipiul București – precum și în nordul județelor Olt, Teleorman și Giurgiu, va ninge local abundent, viteza vântului va depăși la rafală 70 km/h, iar zăpada va fi puternic viscolită și troienită. În nordul și centrul Moldovei, precum și în Maramureș va ninge liniștit, dar se va depune strat nou de zăpadă”, potrivit ANM.

Totodată, județele Dolj, Mehedinți, Gorj, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Ialomița și Călărași vor fi marți, între orele 04.00 și 14.00, sub avertizare cod galben de ninsori și viscol.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Comerțul cu ridicata s-a prăbușit în ianuarie 2026. Scăderi cu 23% față de luna anterioară
Digi24
„Vreau să nu mai sufăr”. O tânăra de 25 de ani din Spania, care a trecut prin două violuri și a rămas paraplegică, a fost eutanasiată
Cancan.ro
Vortex polar. Începând de mâine, ninge 8 zile la rând în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele afectate
Prosport.ro
Daniela Crudu, apariție hot în jacuzzi. Cum arată acum asistenta TV care l-a scos din minți pe Gigi Becali când era iubita lui Mihai Costea
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
Mediafax
Uniunea Europeană speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor lui Viktor Orban
Click
Noelia, tânăra de 25 de ani care a ales eutanasia, a plecat „în pace”. Dorința sfâșietoare de pe patul de spital
Digi24
Decizie fără precedent în SUA. Ce urmează să apară pe bancnotele americane începând din luna iunie
Cancan.ro
Conacul de peste 1 mil. € a lui Călin Donca, la un pas să fie demolat cu buldozerul; '”Ciudat este că au început cu casa unui milionar'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată în prezent Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au schimbat-o RADICAL
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Șoferii trebuie să prezinte, de acum, un nou document pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului
Descopera.ro
Care țară are cel mai mult petrol din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-am atins de altă femeie! Preotul: - Ori atingi, ori bagi – este același lucru!
Descopera.ro
Psihologii explică de ce te simți mai bine atunci când ți se anulează planurile