Prima pagină » Știri » Accident pe DN 2. O persoană a murit, iar alte șapte au fost rănite

Accident pe DN 2. O persoană a murit, iar alte șapte au fost rănite

Accident pe DN 2. O persoană a murit, iar alte șapte au fost rănite
O persoană a murit, iar alte șapte, între care trei copii, au fost rănite, joi dimineață, pe DN 2 București-Urziceni, la ieșirea din comuna ialomițeană Sinești, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O persoană a murit, iar alte șapte, între care trei copii, au fost rănite, joi dimineață, pe DN 2 București-Urziceni, la ieșirea din comuna ialomițeană Sinești, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Ialomița, accidentul s-a produs din cauza neatenției șoferului – un tânăr de 24 de ani.

„În condiții de ploaie torențială, pe fondul neatenției în conducere a unui tânăr de 24 de ani, din orașul Babadag, județul Tulcea, mașina pe care acesta o conducea a ieșit de pe șosea, răsturnându-se în șanțul de pe marginea drumului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Ialomița, inspector Andreea Loghin.

În urma accidentului și-a pierdut viața un bărbat în vârstă de 45 de ani, pasager în mașină. De asemenea, au fost rănite șapte persoane, între care trei copii. Toți răniții sunt membri ai aceleiași familii și locuiesc în județul Tulcea. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Urziceni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ