Prima pagină » Economic » Retailerul de modă BSB va deschide până la sfârșitul lunii iunie două magazine în România

Retailerul de modă BSB va deschide până la sfârșitul lunii iunie două magazine în România

Retailerul de modă BSB va deschide până la sfârșitul lunii iunie două magazine în România
Reprezentanța din România a retailerului grec de modă BSB va deschide, până la sfârșitul lunii iunie, două magazine proprii la Cluj, în Polus Center, și la Timișoara, în Iulius Mall, și a inaugurat prima unitate în franciză la Pitești.

Reprezentanța din România a retailerului grec de modă BSB va deschide, până la sfârșitul lunii iunie, două magazine proprii la Cluj, în Polus Center, și la Timișoara, în Iulius Mall, și a inaugurat prima unitate în franciză la Pitești.

„Pe lângă faptul că sunt două puncte comerciale foarte importante în România, am ales Timișoara și Cluj ca poli de dezvoltare ai BSB către vestul țării, datorită echilibrului ce caracterizează cele două piețe. Publicul de aici nu este divizat între foarte multe centre comerciale, puterea de cumpărare concentrându-se în doua sau chiar într-un singur loc, cum este cazul Timișoarei”, a declarat, într-un comunicat, Evangelos Poulios, proprietarul magazinelor.

Săptămâna trecută, compania a mai deschis un magazin în centrul comercial Sun Plaza din București.

BSB a deschis primul magazin în București în anul 2005 și deține în prezent o rețea de 14 unități proprii pe plan local și intenționează să se extindă și în franciză. Primul magazin în franciză a fost inaugurat recent la Pitești, în centrul comercial Euromall. Suprafața minimă necesară deschiderii unui magazin BSB este de 100 metri pătrați, iar investiția initiala este cuprinsă între 30.000 și 60 000 euro, neexistând o taxă de franciză.

BSB Fashion SA a înregistrat anul trecut o creștere cu peste 20% a cifrei de afaceri. Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, în 2011, BSB Fashion SA a avut o cifră de afaceri de 15,8 milioane lei (3,6 milioane euro).

Înființat în 1980, BSB are o rețea de peste 100 de magazine proprii în Grecia, România, Turcia, Marea Britanie, Rusia, Bulgaria, Liban, Cipru, Albania, Egipt și Republica Moldova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!